Episodul arestarii si eliberarii ulterioare a lui Gigi Becali arunca asupra Justitiei din tara asta o noua pata deplorabila de imagine.

“Pentru a servi efectiv comunitatea, judecatorii cer respect si incredere. Increderea este cruciala in administrarea justitiei. Populatia trebuie sa fie constienta de independenta si impartialitatea justitiei, sa aiba convingerea ca judecatorii nu urmaresc vreun interes, ca nu vor favoriza vreo parte, ci ca vor depune efortul pentru a solutiona cauza potrivit legii si constiintei lor, care nu poate fi decat conforma cu legea.” (Judecator Cristi Danilet, “Presa vs (?!) Justitia”)

“Solutioneaza cauza potrivit legii?” Pot intelege situatia in care legea e facuta prost, sunt destule exemple, si imaginea judecatorilor si procurorilor are de suferit fara temei. Dar ce lege poate sa faca trei complete de judecatori sa dispuna un lucru iar un altul sa spuna contrariul? Nu cunosc cum si-au motivat cei doi judecatori de la Tribunalul Bucuresti decizia (un al treilea a avut o opinie contrara, dar minoritara), mi-e si frica sa nu fi acceptat unele din argumentele avocatilor – de exemplu cel care se referea la situatia de candidat a dlui Becali la alegerile europarlamentare. Nu discut aici despre fondul disputei, e irelevant daca decizia de acum e temeinica si celelalte decizii n-au fost, sau invers. Discut doar despre senzatia pe care o lasa aceasta succesiune de pronuntari contradictorii ale instantelor.

Senzatia pe care o lasa e ca Justitia romana ia decizii, nu pe lege, ci, daca e sa folosesc o scurta expresie populara, pe datul cu banu’. Succinta cum e, expresia are cel putin doua sensuri, ma tem ca ambele sunt foarte potrivite in context. Cazul Becali e exemplul cel mai bun: a dat cu banul o data, n-a iesit. A mai dat o data si inca o data, tot n-a iesit. A mai avut ban de dat, si-a iesit. Cum poate avea