Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea piratului somalez capturat de americani

Publicat in Gandul, miercuri 22 aprilie 2009 ·

Abdiwali Abdiqadir Muse este singurul supravieţuitor al grupului de patru piraţi somalezi care a capturat o navă americană în urmă cu aproximativ o săptămână, luând ostateci toţi membrii echipajului. Acesta a fost arestat, după ce un comando Navy SEALs al marinei SUA a intervenit pentru eliberarea ostatecilor şi a ucis restul piraţilor aflaţi la bordul navei, relatează Associated Press.

În prezent, Muse se află la New York, unde urmează să fie judecat în ceea ce ar putea fi primul proces de piraterie care are loc în SUA în ultimul secol.

Tânărul, a cărui vârstă rămâne un mister - părinţii susţin că are 16 ani dar nu pot dovedi acest lucru, a fost descris de mama sa ca fiind "mai inteligent ca alţi tineri de vârsta lui", un băiat care "se îngropa în cărţi". El provine din centrul Somaliei, a studiat limba engleză şi obişnuia să frecventeze după şcoală un cinematograf în aer liber unde urmărea filme produse la Bollywood traduse în somaleză. Muse a locuit în oraşul Galkayo, într-un cartier cu case mici şi sărăcăcioase, fără apă curentă sau electricitate.

Mama lui Muse vinde lapte într-o piaţă a oraşului şi plăteşte chirie 15 dolari pe lună pentru casa în care trăieşte. De asemenea, plătea şase dolari în fiecare lună taxa de şcolarizare a lui Muse. Ea a declarat că ultima oară l-a văzut în urmă cu mai multe săptămâni, după care acesta a dispărut.

Abdiwali Abdiqadir Muse a crescut într-o casă cu o singură cameră într-una dintre cele mai sărace şi violente ţări din lume. Somalia, o ţară cu aproximativ opt milioane de locuitori, nu a mai avut un guvern funcţional din 1991. Un sfert dintre copii mor înainte de a atinge vârsta de cinci ani, iar aproape toate instituţiile statului sunt în paragină.

În Somalia majoritatea copiilor nu au certificate de naştere, iar tânărul capturat de marina SUA şi care, cel mai probabil, va fi acuzat de piraterie ş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 45 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 42 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 33 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°