Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monitorizările OSCE, sub semnul îndoielii, după experienţa moldovenească

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 aprilie 2009 ·

Controversele legate de alegerile din Republica Moldova accentueazã îndoielile referitoare la misiunile de monitorizare ale OSCE, mult timp considerate un standard în ceea ce priveşte observarea alegerilor, comenteazã Radio Free Europe/ Radio Liberty în ediţia sa electronică.

A FOST CANDVA UN MODEL. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) al OSCE a fost mult timp considerat un standard în ceea ce priveşte monitorizarea alegerilor, rapoartele sale critice la adresa alegerilor din Georgia în 2003 şi Ucraina în 2004 fiind cruciale în declanşarea Revoluţiei Trandafirilor şi Revoluţiei Portocalii, relatează sursa citată de Mediafax. Acestea au devenit însã mai puţin critice în ultimii ani în fostul spaţiu sovietic. Organizaţia a aprobat voturile din Armenia şi Azerbaidjan, care ulterior s-au dovedit a fi fraudate, în unele cazuri grav.

INFLUENŢE. Potrivit unor analişti, situaţia se datoreazã presiunilor Rusiei, care considerã OSCE un instrument al influenţei occidentale. Oficialii OSCE neagã însã cã ar ceda presiunilor ruse, deşi rapoartele preliminare ale BIDDO, difuzate la 24 de ore dupã scrutin, sunt mai puţin critice decât cele finale, elaborate pe baza mai multor luni de obervaţii şi analize.

ANALIZE ŞI NUANŢARI. În raportul preliminar emis la 6 aprilie, BIDDO apreciazã cã alegerile din R. Moldova au respectat "multe standarde şi angajamente internaţionale". Însã într-un raport interimar redactat la 21 aprilie, BIDDO oferã o evaluare mai nuanţatã a votului de la 5 aprilie din Republica Moldova, citând "informaţii credibile" referitor la maltratarea persoanelor arestate în urma protestelor postelectorale de la Chişinãu şi la acuzaţiile opoziţiei privind fraudarea alegerilor. Organizaţia a verificat un "numãr limitat" de acuzaţii de fraudã şi a descoperit cã majoritatea au fost "credibile", dar necesitau

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 29 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 14 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°