Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Urbaniştii vor să scurteze rampa Pasajului Băneasa cu 25 de metri

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Construcţia pasajului Băneasa a provocat disensiuni între Municipalitate şi compania de autostrăzi, tocmai în momentul în care lucrările au devenit mai complicate, informează Antena 3.

Unii vor să schimbe proiectul pasajului în timpul şantierului, iar ceilalţi nici nu vor să audă, şi astfel Primăria şi compania de autostrăzi se joacă de-a şoarecele şi pisica pe şantierul interminabil al pasajului.

Potrivit postului de ştiri Antena 3, urbaniştii şi cei care se ocupă de organizarea circulaţiei în Bucureşti s-au gândit să aducă unele îmbunătăţiri pasajului subteran. În primul rând, vor să-i scurteze rampa de intrare cu 25 de metri pentru ca acesta să aibă câte două benzi pe fiecare laterală.

Rampa se scurtează ca să-i asigure două benzi pe laterale. Reprezentanţii companiei de autostrăzi nu mai vor să comenteze public, dar susţin că nu e o ideea bună. Rampa mai înclinată decât acum se poate transforma în derdeluş iarna.

„Pasajul nu este afectat, nu i se schimbă caracteristicile geometrice”, susţine Ion Dedu, director adjunct Direcţia Circulaţie a Primăriei Generale, citat de Antena 3.

Intersecţia de la Băneasa să rămână aşa cum este

De asemenea, s-a propus ca intersecţia de la Băneasa să nu se transforme într-un giratoriu, ci să rămână aşa cum este, pentru ca şoferii să aibă acces uşor la toate instituţiile din zonă. Sunt câteva modificări posibile, care nu dau peste cap şantierul, însă cei de la compania de autostrăzi nici nu vor să audă de acestea.

„Fără costuri suplimentare s-a realizat o scurtare a pasajului, în zona Antena 1”, a mai declarat pentru acelaşi post de televiziune, declarat Ion Dedu. Deşi sunt modificări făcute de proiectantului pasajului, reprezentanţii

companiei de autostrăzi susţin că nu le iau în calcul până nu le sunt anunţate oficial.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 47 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 26 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ziua Naţională a României, sărbătorită de ICR în zeci de locuri de pe glob

News.ro acum 34 minute
Institutul Cultural Român marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Malé, Oslo, Padova, Praga, Roma, Sto

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum 34 minute
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 26 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°