Cu mulţi ani în urmă, bunica îi spunea nepoatei sale că, după ce a mâncat, trebuie să cureţe masa şi să dea firimiturile rămase la păsări sau la un animal, nu la gunoi ori aiurea. Masa trebuie să rămână curată.
Altfel, Maica Domnului va sta în genunchi, în dreptul mesei unde a mâncat, şi va plânge şi se va ruga la Domnul ca să-i ierte păcatul făptuit.
O dată, de două ori, i-a zis la fel, în timp ce ştergea masa şi aduna firimiturile în locul ei. Până într-o zi când, după ce a mâncat, copila a fugit repede din bucătărie, a închis uşa, s-a aşezat în dreptul geamului, ascunsă de perdea, şi s-a pus la pândă.
Nu ştie cât a stat acolo încordată ca un arc, dar, la un moment dat, în faţa mesei plină de firimituri şi vase, aşezată în genunchi, acoperită cu un văl, din cap până în podea, şedea o Doamnă, aplecată uşor, cu mâinile împreunate a rugă şi ochii închişi. I s-a părut că plânge!
În sala mare intră bunica şi o surprinse în timp ce trăgea cu ochiul prin perdea. Fetiţa tresări şi speriată i-a sărit în braţe. "A venit! Am văzut-O! Era acolo şi se ruga!" Tremura şi-i povestea bunicii tot ce văzuse. Bunica o mângâie şi-i spuse că e cazul să se schimbe şi să fie mai ascultătoare.
Au trecut ani şi copila, acum o domnişoară, într-o zi friguroasă de martie, o ajuta pe bunica la ales fasole. Aşezate amândouă mai aproape de soba dogoritoare, alegeau cu spor şi povesteau. Din una în alta, bunica îi spuse fetei că avea să vină pe la ele unchiul Vasile, din Moldova, pentru o noapte. Unchiul Vasile avea să plece la Istanbul, ca să fie de Paşte şi de Izvorul Tămăduirii la o biserică din Constantinopol. Acolo, la biserica aceea, s-a făcut bine de boala de piele pe care o avea.
Fata era numai ochi şi urechi. Bunica a continuat: "Acolo, într-o localitate, Niceea, aproape de marele oraş Istanbul, este Biserica Maic