Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Şomerii au intrat la bursă câte cinci

Publicat in Adevarul, vineri 24 aprilie 2009 · ·

Peste 400 de şomeri din Deva şi 500 la Hunedoara şi-au căutat astăzi o slujbă la Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM Hunedoara. Cozile au obligat organizatorii să reglementeze accesul şomerilor în Bursă

Potrivit Adinei Pall, şef agenţie locală Deva, în reşedinţa de judeţ, bursa a reunit 11 firme cu o ofertă totală de 81 de job-uri. La o oră de la debutul bursei nu se făcuse nicio angajare.

Petru Voinea este şomer de peste un an de zile. El spune că şi-a căutat fără succes de lucru la toate bursele de până acum şi este sceptic că-şi va găsi ceva astăzi. „Eu sunt muncitor necalificat. Toţi îmi cer un CV după care nu se mai întâmplă nimic. Deja vin cam fără speranţă la astfel de burse”, spune deveanul. „Oferim patru posturi de electricieni şi două de electromecanic, dar din păcate nu găsim candidaţi calificaţi pentru asta. Am discutat deja cu şapte candidaţi şi nici unul nu este corespunzător cerinţelor”, a spus Victor Ciobanu, administrator la Prima Telecom.

La Hunedoara şomerii s-au înghesuit pentru slujbe prost plătite

Astăzi, la orele nouă, cel puţin 200 de hunedoreni au venit să aplice pentru un post pus la dispoziţie de angajatorii ofertanţi la bursa locurilor de muncă. Unii dintre şomeri auziseră că sunt disponibile în jur de 500 de locuri de muncă. De fapt, ofertele erau raportate la întregul judeţ, iar pentru municipiul Hunedoara abia aproximativ 100 de locuri de muncă sunt vacante, la aproape 2.500 de şomeri. Din cauza aglomeraţiei, în încăperea unde erau aşteptaţi de angajatori, oamenii nu au mai fost lăsaţi să intre decât pe rând, câte patru-cinci. Şomerii s-au călcat în picioare pentru a ajunge în faţa ofertanţilor, dar au plecat dezamăgiţi. „Au numărat vreo cinci angajatori, însă nu am avut ce alege din oferta lor. Cei de la agenţie m-au luat într-o bază de date, apoi am completat un chestionar în care trebuia să îmi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 8 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 11 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 13 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 9 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°