Iulian Boţ, zis "Viscol", unul dintre cei mai influenţi ţigani din Lugoj, duce un război pentru a pune mâna pe imobilele de patrimoniu din centrul oraşului. În acest război a implicat deja atât Poliţia, alte familii de ţigani, dar şi un tânăr român. Acesta a devenit victima clanului Boţ, care intră în casă peste familia sa, îl urmăreşte pe stradă, îl ameninţă şi chiar îl "vânează" cu săbii şi bâte.
Cristian Ostiadal a fost martor la o înscenare pusă la cale de familia Boţ, în luna mai anul trecut, unei alte familii rivale, cea a lui Ioan Popescu. Ca şi martor, tânărul a dat peste cap ancheta procurorilor şi desfăşurarea procesului cu o dezvăluire incendiară: probele găsite în casa lui Ioan Popescu, un pistol şi o grenadă, au fost "plantate" chiar de membrii clanului Boţ, cu câteva ore înaintea descinderii făcute de Poliţie. După ce a spus adevărul, tânărul şi familia sa sunt hărţuiţi cu săbii şi bâte atât pe stradă, cât şi în propria casă.
Oficial, Poliţia Timiş nu cunoaşte mai nimic despre aceste incidente.
LUGOJUL, TEATRU DE RĂZBOI
Iulian Boţ se laudă cu influenţa pe care o are atât în Poliţie, cât şi în mediul politic. Astfel, el a reuşit să pună mâna pe fostul Cinematograf Capitol, clădire-monument istoric, şi să o mutileze, cu ajutorul arhitectului-şef al Lugojului şi cu complicitatea unor inspectori de la Inspectoratul în Construcţii Timiş. Lupta pentru supremaţia imobiliară o duce de mai bine de cinci ani împotriva unei familii rivale, cea a lui Ioan Popescu şi a tatălui acestuia, Titus Căldăraş.
La 28 mai 2008, când Ioan Popescu era plecat din ţară, la domiciliul său şi în casa tatălui său au descins 40 de poliţişti, care au găsit o grenadă şi un pistol cu glonţ. Descinderea s-a făcut în urma unor scandaluri între cele două familii, Boţ şi Căldăraş, şi după ce 10 persoane au fost duse la Poliţie pentru audier