Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, împreună cu Administraţia Parcului Natural Apuseni a obţinut o finanţare pentru amenajarea noului centru de vizitare al Parcului Natural Apuseni din zona Padiş. Proiectul, intitulat Centrul de vizitare Padiş – punct focal pentru vizitatori, a fost aprobat spre finanţare în cadrul sesiunii de evaluare şi atribuire de granturi din martie 2009 a Fundaţiei pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi MOL România prin programul „Spaţii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate”.
Expoziție despre peșteri
Având o valoare totală de 24.845 lei, proiectul vizează creşterea nivelului de informare a vizitatorilor din zona centrală a Parcului Natural Apuseni, platoul carstic Padiş, prin amenajarea pentru aceştia, în clădirea noului centru de vizitare din Padiş, a unei expoziţii pe tema cunoaşterii şi protecţiei peşterilor şi carstului din această zonă, celebră pentru comorile pe care le adăposteşte în subteran. Alte activităţi vizează amenajarea unui traseu tematic pentru descoperirea şi înţelegerea formelor de relief carstic din apropierea clădirii, şi de asemenea, realizarea şi distribuirea către vizitatori a unor materiale informative, inclusiv hărţi ale zonei.
Proiecții cu Parcul Natural Apuseni
Clădirea este situată în Şesul Padiş, într-un cadru natural deosebit, în vecinătatea vechiului canton silvic, la cinci minute de intersecţia drumului principal de acces spre cabana Padiş cu drumul spre cabana Vărăşoaia. A fost construită în perioada 2005-2007 prin proiectul PHARE CBC „Culoar româno-maghiar pentru conservarea biodiversităţii” implementat de Administraţia Parcului Natural Apuseni. În clădire va fi amenajată o sală de prezentare unde se vor putea realiza proiecţii multi-media despre Parcul Natural Apuseni, precum şi o sală de expoziţii. Activităţi practice pe