In 1971 eram profesor la tara. Stefan Banulescu m-a chemat la Bucuresti ca sa ma recomande lui Marin Preda, pentru un post de redactor la Editura Cartea Romaneasca. Planul era sa mergem la Marin Preda acasa. In ultima clipa ni s-a asociat, cu amabilitatea lui furtunoasa, si Adrian Paunescu.

Ajunsi la destinatie, am fost primiti imediat, intr-o camera mare si luminoasa. Dupa ce sotia lui Marin Preda ne-a servit cu cate o cafea, Marin Preda m-a lasat in plata Domnului, in fata cescutei mele, si a inceput o discutie aprinsa cu Stefan Banulescu si Adrian Paunescu, fara vreo legatura cu mine. Discutau despre reviste si edituri, despre cenzura, despre drepturile de autor, despre personaje pe care eu nu le cunosteam, despre orice, in afara de angajarea mea la Cartea Romaneasca. Eram tot mai impacientat.

Impacientat era si Adrian Paunescu. Impetuos, a incercat de mai multe ori sa pledeze in favoarea mea, dar de fiecare data a fost oprit din tirada in care se lansase, fie de Marin Preda, fie de Stefan Banulescu, cu expresivul gest al unei palme facute tampon in fata lui.

Din cand in cand, Marin Preda imi arunca o privire piezisa, de evaluare, apoi se uita intrebator la Stefan Banulescu. Prompt, Stefan Banulescu tacea elogios la adresa mea si discutia, pe alte teme, continua. La un moment dat, Marin Preda a formulat, tot fara cuvinte, o obiectie in legatura cu mine, iar Stefan Banulescu a respins-o ferm, printr-o mutenie categorica.

Intrevederea s-a apropiat la un moment dat de sfarsitul ei. Cu lipsa mea de experienta, eram sigur ca esuase totul si ma simteam coplesit de amaraciune. Cel mai mult ma durea ca nu mi se daduse ocazia sa-mi apar cauza. In timp ce ne luam ramas bun, Stefan Banulescu i-a adresat lui Marin Preda o tacere intrebatoare, finala, iar Marin Preda, tot fara cuvinte, i-a raspuns afirmativ.

Toate aceste tratative mute