1 Cuplul imperial nipon a împlinit o jumătate de secol de mariaj. Augustele făpturi au sărbătorit nunta de aur într-o simplitate exemplară.

Una din fotografii îi înfăţişează aşezaţi sfioşi pe scaunele rabatabile, în mijlocul oaspeţilor, cei mai mulţi încoronaţi şi ei. Nişte scaune sărăcăcioase, banale de-a dreptul, deloc împărăteşti, pe care pescarii de la noi le folosesc adesea ca să-şi odihnească trupul încordat de aşteptare.

Doi bătrânei obişnuiţi, încercând să zâmbească dindărătul unei senectuţi nobile, inaccesibilă muritorilor de rând. Şi pilda modestiei, atât de rară pe meleagurile fuduliei noastre ancestrale. Cât fast comic, de prost-gust, câtă opulenţă ostentativă în partea asta de lume, a cărei filozofie stă în vorbele "să moară duşmanii de ciudă!".

Cândva, fruntaşii dâmboviţeni visau la "modelul japonez" şi zău că n-a fost ridicol mai mare...

2. Ştiţi care e culmea fiscalităţii? Să impozitezi dezbrăcarea în faţa camerelor web. Culmea aceasta au atins-o perceptorii suedezi, plecaţi la vânătoare de stripteuze ca să mai îngroaşe bugetul subţiat considerabil de recesiunea mondială. În perioada romantică a postdecembrismului românesc, aceiaşi politicieni militau pentru implementarea "modelului suedez" în ţara impozitelor fără număr.

Iată de ce mă şi mir că trepăduşii domnului Pogea nu s-au aplecat asupra noii surse de impozitare fiscală!

3. Un comic indian s-a gândit să înfiinţeze Partidul şpăgarilor, o formaţiune care să mituiască pe faţă cât mai mulţi votanţi. Cică aşa s-ar da o lovitură năprasnică elitei politice corupte din patria nirvanei.

La noi, Partidul şpăgarilor există dintotdeauna, dar el se numeşte ba PSD, ba PD-L, ba PNL, ba PNG, căci altă platformă ideologică n-am prea remarcat în demersurile lor publice. Dacă s-ar uni într-un singur partid, "şpăgarii"