„O filozofie a intervalului. In Honorem Andrei Pleşu”, apărută la Editura Humanitas, şi „Memory, Humanity and Meaning. Essay in Honour of Andrei Pleşu’s Sixtieth Anniversary, offered by NEC alumni & friends”, publicată de Zeta Books, au fost prezentate publicului miercuri. Dubla lansare a fost un prilej pentru audienţă să guste unul dintre rarele momente de carte româneşti care pun accent pe cultul admiraţiei. „Ne-am dezobişnuit, noi, românii, de ideea de omagiu”, a punctat Liiceanu.
El a arătat că astăzi, cu cât provoci ura şi invidia celorlalţi, cu atât ai mai mari şanse de succes. Termenul de „omagiu” a fost confiscat exact de cine nu-l merita, de aceea coordonatorii cărţii au fost nevoiţi să găsească drept titlu o altă sintagmă pentru evitarea unui cuvânt deja compromis.
„Gabriel Pleşu“ şi „Andrei Liiceanu“
Este vorba de Mihail Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban, care, sprijiniţi de Gabriel Liiceanu, au realizat acest volum aniversar - care reuneşte efortul a 44 de cercetători - dedicat vârstei rotunde de 60 de ani a lui Andrei Pleşu, care nu a putut însă participa la eveniment. Această absenţă însă trebuie luată ca „un exces de prezenţă” din partea unui om care are vocaţia prieteniei, a motivat Mihail Neamţu. El şi-a terminat discursul cu o primă plăcută surpriză, involuntară, „botezându-l” pe Gabriel Liiceanu cu numele de „Gabriel Pleşu”.
„Un eu distant, enorm de pudic“
După discursul Bogdan Tătaru-Cazaban, a luat cuvântul Gabriel Liiceanu care s-a întrebat cum se poate ca oameni atât diferiţi, ca el însuşi şi Pleşu, să poată fi confundaţi. De altfel, „omagiul” lansat miercuri conţine pagini tulburătoare, semnate de Gabriel Liiceanu, care îl caracterizează pe Andrei Pleşu drept „cel mai vesel om trist” pe care l-a cunoscut, ce ascunde în spatele „taclalei”, „un eu distant, enorm de pudic şi
