În Piaţa Dorobanţi, un ţăran vinde ceapă cu următoarea strigătură: Ia ceapa iradiată/ Dai un leu şi mori o dată.
Aprilie 1986. Ca urmare a exploziei nucleare de la Cernobîl, Comitetul Naţional Pentru Supravegherea Mediului înconjurător a dat publicităţii un comunicat anunţând creşterea radioactivităţii peste nivelul normal. Nu se spune care e nivelul normal şi, în consecinţă, nu se ştie cât de mult a crescut radioactivitatea: important e că a crescut cu mult peste nivelul normal.
Se dau imediat şi sfaturile de rigoare: să nu se consume apă din râuri, să nu se stea prea mult în spaţii deschise, legumele şi fructele să fie bine spălate înainte de a fi consumate. Populaţia până la 18 ani va primi iodură de potasiu. Cerul, arborii, iarba, norii uşori de primăvară sunt aceiaşi: calmi, văzându-şi de ale lor. Nimic nu s-a schimbat în vasta natură din jur. Primăvara nu s-a lăsat iradiată.
Doar nouă, celor care am citit comunicatul, ni se pare că lucrurile nu mai sunt ca înainte. Verdele frunzelor e acelaşi ca şi astă-primăvară, ca întotdeauna. Nouă însă ni se pare că un strat cenuşiu (ce mai încolo şi încoace, praf radioactiv) încarcă frunzele, făcându-le să se aplece uşor către pământ. Ceapa, ridichile, salata sunt la fel ca anul trecut.
Nouă însă ni se pare, mâncându-le, că, deşi le-am spălat, simţim între dinţi sâcâitoarele particule de praf radioactiv. Totul, deci, ni se pare schimbat: aerul, în care credem că plutesc, asemenea unor firişoare de nisip, particulele prăfoase; iarba, pe care bănuim o peliculă de praf, astfel că, lungindu-te pe o peluză, rişti să te umpli din cap până în picioare.
În paralel cu viaţa şi activitatea radioactivităţii, pe deasupra şi pe dedesubtul acesteia, circulă zvonurile, poveştile, anecdotele şi strigăturile:
- unui ins de la Biblioteca Academiei i s-a făcut rău de la ira
