Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la pericolele din farfurie!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

Aproape jumătate din alimentele vândute în Uniunea Europeană sunt contaminate cu pesticide, arată un raport de la sfârşitul anului trecut al Comisiei Europene. Specialiștii atrag atenția că cele mai nocive fructe sunt strugurii. Raportul, prezentat anul trecut, arată că fructele, legumele și cerealele comercializate în Uniunea Europeană conțin peste 350 de pesticide, cinci dintre acestea fiind considerate cancerigene, mutagene şi perturbatoare ale sistemului hormonal. 23 de astfel de substanţe au o concentraţie extrem de periculoasă pentru sănătate.

Fructele cele mai contaminate au fost declarate strugurii (peste 70 la sută din fructe conțin pesticide) şi bananele (peste 50 la sută). Un raport anterior a arătat că portocalele au cantități peste limita permisă a două pesticide, cunoscute ca fiind cancerigene şi care cauzează probleme de fertilitate şi de creştere.

Peştele oceanic, contaminat cu mercur

Specialiștii atrag atenția că nu doar vegetalele și cerealele conţin substanțe nocive, ci și peștii din mări și din oceane, din cauza contaminării apelor cu mercurul care se formează în urma activităților industriale. Se estimează că cinci la sută din acest mercur este ingerat de peşti.

 Sub acţiunea bacteriilor din apă, mercurul se transformă în metilmercur, un compus foarte periculos, mai ales pentru femeile însărcinate. Metilmercurul poate traversa placenta şi poate rămâne în creierul copiilor fără să poată fi eliminat, având un nivel de absorbţie de sută la sută.

La adulţi, această substanță creşte riscul de boli cardiovasculare. Peştii carnivori, cum este tonul, acumulează cel mai mult mercur, în urma ingerării peștilor mai mici.

Lapte, carne şi ouă radioactive

Alimentele care se găsesc în supermarketuri mai pot conţine și ioni radioactivi, mai ales cele care prov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 7 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°