Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost anihilata o retea de traficanti de droguri (galerie foto + video)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

Şase tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, făceau parte dintr-o filieră de comercializare a drogurilor de risc. Activitatea lor infracţională se desfăşura pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea, până când au fost prinşi de Brigada de Combatere a Criminalităţii Constanţa. 

Reţeaua se afla, de aproximativ trei luni, sub supravegherea Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Tulcea şi a colegilor de la Constanţa. Documentarea poliţiştilor s-a referit la faptul că mai multe persoane din municipiul Tulcea vindeau cantităţi însemnate de haşiş pe care le procurau de la o sursă din Constanţa. Drept urmare, s-a apelat la infiltrarea unui agent sub acoperire pentru a depista sursa respectivă şi a desfiinţa întreaga reţea.

Activitatea poliţiştilor a dat rezultate în seara zilei de miercuri, când Adrian-Laurenţiu Tănase, Bogdan-Ionuţ Dobriţă şi Dan-Teodor Aneste, toţi în vârstă de 22 de ani, au fost prinşi în flagrant pe strada Primăverii, în zona stadionului Farul. Aceştia au pretins de la investigatorul sub acoperire suma de 2.000 de lei, adică 40 de lei gramul, contravaloarea cantităţii de haşiş.

This text will be replaced  

După efectuarea flagrantului, poliţiştii au mai descoperit că tinerii deţineau asupra lor 50 de grame de rezină de cannabis, dintre care 10 grame erau amplasate într-o portieră a autoturismului cu care se deplasau.

Din filiera celor trei persoane de mai sus mai făceau parte şi Adrian Trofinescu, în vârstă de 21 de ani; Adrian Mihalcea, de 19 ani, şi Ionelia Bicoi, de 18 ani. Toţi aceştia au vândut, în două tranşe, unui agent sub acoperire ţigări cu haşiş fără să ştie ce îi aşteaptă.

Conform declaraţiilor comisarului Aurelian Pavel, experienţa îi determină pe poliţişti să considere că sursa cea mai probabilă de unde membrii filierei procurau drogurile este Maroc.

Prezentaţi în faţa Tribun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 24 minute
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Schimbări importante în Codul Rutier

Radio Mures acum 51 minute
Pentru prima dată în istorie, poliția va accepta filmări făcute de oamenii din trafic în care apar șoferi agresivi sau care încalcă regulile. Până acum, legea nu permitea acest lucru. Ofițerii pun însă și câteva condiții, în așa fel încât oamenii să

Incendiu la o locomotivă la ieşire din gara Chişineu Criş. 120 de călători, evacuaţi

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Arad, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. „Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au f

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 18 minute
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum o ora
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Ciocniri violente între poliţie şi protestari, în Germania. Manifestanții vor să împiedice organizarea congresului AfD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Congresul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) a încins „spiritele”. Sâmbătă, 29 iunie, s-au înregistrat ciocniri între protestari și Poliție, relatează dpa. Poliţia a făcut arestări, după ce mai mulţi agenți au fost atacaţi

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

Mediafax acum 2 ore
În primele 5 luni ale anului 2024, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.545 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 531 de persoane şi rănirea gravă a 1.182 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost înregistrate cu

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°