Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au apărut declaraţiile celor cinci poliţişti implicaţi în incidentul de la mall

Publicat in Adevarul, luni 27 aprilie 2009 ·

Cei cinci angajaţi ai SPIR care au participat la intervenţia în care Eugen Preda a fost crunt bătut au dat declaraţii sub formă de rapoarte de serviciu la numai trei zile de la incidentul din 21 februarie. Marturiile acestora au fost publicate luni de cotidianul "Gardianul". Conform ziariştilor, şeful grupei de "mascaţi" susţine în raportul său că, pe 21 februarie, în jurul orei 18.15, a primit dispoziţie să se deplaseze la sediul firmei de pază BGS, unde exista “o stare conflictuală”. Dispoziţia a fost dată telefonic de subcomisarul Cătalin Adam, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, şefului de serviciu, comisarul-şef Ghenadie Achincu, şi şefului de detasament, comisarul-şef Maricel Lefter.

Oprea Bogdan a comunicat că incidentul se petrece la centrul comercial Plaza

La sediul BGS, “mascaţii” au constatat că “nu are loc niciun conflict, dar, luând legătura cu domnul Oprea Bogdan, acesta ne-a comunicat că incidentul se petrece la centrul comercial Plaza”. Aici, “mascaţii” au stat preţ de cateva minute, pentru că “nu am sesizat nici un conflict şi pentru a nu crea panică”. Intervenţia lor s-a produs la solicitarea a doi agenţi ai BGS care au spus că în interiorul complexului comercial au fost reţinute două persoane, arată Gardianul.

Toate rapoartele seamană uimitor de mult între ele

Toate cele cinci rapoarte conţin, în proporţie de 80 la sută, aceleaşi fragmente, aceleaşi fraze, de parcă au fost scrise la dictare, menţionează jurnaliştii de la Gardianul. În două dintre acestea este descris, în plus, şi momentul reţinerii lui Eugen Preda, ghemuit sub tejgheaua magazinului Bamboo. “Mascaţii” care l-au ridicat şi încătuşat pe Preda şi care au întocmit aceste două rapoarte sunt, după câte se pare, chiar cei care îl ţineau pe Preda în momentul în care acesta a fost lovit brutal de un civil, pe holul complexului com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 45 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 47 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°