„Prima instalaţie, când s-a pornit, s-a îngrădit cu sârmă ghimpată, dar se lucra în jur. Apoi s-a mutat gardul mai încolo şi mai încolo"

Lucrează de mai bine de 30 de ani la Petromidia şi nu îşi poate imagina viaţa în altă parte. Sandu Gheorghe este unul dintre cei care au văzut rafinăria de la Năvodari ridicându-se din nisip. Petromidia s-a născut, s-a dezvoltat şi a devenit o emblemă sub ochii săi. A venit la Năvodari de la Brazi de curiozitate şi nu a mai putut să plece de aici. A crezut în Petromidia şi acum, după cum spune, i-a intrat în sânge.

„Am ajuns greu. Nimeni nu ştia unde începe Midia. Toată lumea ştia de beneficiar. Era un autobuz care ne aducea din Constanţa, numărul 52, plin de muncitori. Trebuia să coborâm la CP Midia şi nimeni nu ştia unde era. De la Năvodari până la Corbu erau câteva staţii, nu mai ştiu exact câte şi am coborât unde s-a nimerit. Iar de 30 de ani tot aici am coborât", povesteşte Sandu Gheorghe. Acum lucrează la Midia Marine Terminal, dar spune că de-a lungul timpului provocările au fost cele care l-au ţinut pe loc pentru că „la Petromidia nu te plictiseşti niciodată, mereu intervine ceva nou".

A ajuns la Năvodari de la Brazi, unde lucra de şase ani. A auzit că se construieşte ceva nou, iar curiozitatea l-a împins către malul mării. Dar nu avea mare lucru de văzut: „Aici erau doar utilaje care începuseră să se pună pe fundaţie. În rest, doar nisip şi stuf. Când am căutat birourile beneficiarului, mi-a arătat cineva din drum nişte barăci de lemn şi am luat-o prin nisip, printre fiare şi am ajuns la barăci. Alea erau birourile. Am ajuns la directorul general, care avea biroul tot într-o baracă, şi mi-a explicat care era problema aici. Mi s-a părut interesant şi m-am întors la Ploieşti decis, mi-am luat nevasta şi copilul şi le-am zis: Hai la Constanţa!". Avea numai 26 de ani şi spune că venirea la Petromi