Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Cercetări Penale din Olt, băut la volan

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 aprilie 2009 ·

Şeful Biroului de Cercetări Penale din Olt, aflat sub influenţa alcoolului, a fost implicat într-un accident de circulaţie provocat chiar de el, duminică seară, la Şerbăneşti. Paul Moldoveanu, şeful Biroului de Cercetări Penale din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, a provocat un accident de circulaţie duminică seară, pe raza comunei Şerbăneşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 21.00, pe DJ 546. Comisarul de poliţie, de 43 de ani, conducea un autoturism Renault, proprietatea fratelui său. Din cauza neatenţiei în conducere şi a nepăstrării distanţei în mers, spun poliţiştii, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia, condus de Lucian Ene, de 28 de ani, din Schitu, care circula în faţa sa. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, ambele autovehicule fiind avariate. „Pe DJ 546, la kilometrul 16+500, în afara localităţii Şerbăneşti, a avut loc un accident rutier pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers. Acesta nu s-a soldat cu victime. Cei doi conducători auto au fost conduşi la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat comisarul-şef Florin Cârstea, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt. Alcoolemie peste limita legalăConform informaţiilor oficiale, poliţistul implicat în accident se afla sub influenţa alcoolului, acesta având o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul celuilalt conducător auto, rezultatul testului cu aparatul etilotest a fost 0,00 mg/l. În momentul producerii accidentului, ofiţerul de poliţie se afla în timpul liber, în ţinută civilă, potrivit colegilor săi. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o concentraţie alcoolică peste limita legală. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 47 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 57 minute
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°