Investitorii şi-au prezentat ieri planurile în plenul CL Braşov: peste doi ani, „Carpatia” va fi o staţiune de 2 miliarde de euro, cu 14 pârtii, hoteluri şi vile de trei - cinci stele, cazinou şi alte obiective de divertisment
În comuna Tărlungeni, spre zona Dălghiu din Masivul Ciucaş, va fi amenajată o staţiune turistică de lux, proiect anunţat din 2007. Planurile realizate până acum prevăd funcţiuni care ar face invidioasă orice altă zonă turistică din România. 14 pârtii, un hotel de cinci stele, alte câteva de trei şi patru stele, vile şi apartamente de lux, sală de conferinţe, de concerte, un centru medical, centru sportiv şi casino. Sunt doar o parte din funcţiunile noii staţiuni turistice care se va numi „Carpatia”. Proiectul se va realiza în baza unui parteneriat încheiat în anul 2007 între Americans Developments SRL, municipiul Braşov şi comuna Tărlungeni, cele două administraţii locale deţinând terenul pe care urmează să fie construită staţiunea.
Ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Local, Eduard Coşoveanu, reprezentantul firmei Carpatia Resort, a prezentat obiectivul de investiţie „Staţiune turistică de tip integrat - zona munţilor Ciucaş”, realizată în asociere cu firma Americans Developments SRL. Acesta prezentat câteva detalii ale proiectului, care se va întinde pe o suprafaţă de peste 1.000 de hectare de teren. Valoarea estimată a investiţiei va fi 2,5 miliarde de euro şi ar trebui finalizată în următorii cinci ani. Banii vor fi asiguraţi din fonduri proprii ale firmei, din atragerea de finanţări europene şi din fonduri de investiţii. „Acest proiect va crea 14.000 de locuri de muncă pentru realizarea lui, după care, pentru ex- ploatare, vor fi create 15.000 de locuri de muncă. Noi nu vrem să dezvoltăm o staţiune turistică, ci să creăm o staţiune internaţională”, a declarat Eduard Coşoveanu.
Acesta a