Îmi aduc aminte cu plăcere de colegii mei maghiari (Gyula a fost unul dintre cei mai buni şi dragi prieteni pe care i-am avut vreodată), saşi, sârbi (Steva, căreia îi datorez foarte multe din cunoştinţele mele şi pe care îl omagiez de câte ori am ocazia) şi de directorul Editurii Kriterion, Domokos Geza, un om pe care am avut onoarea de a-l cunoaşte şi de a mă bucura de atenţia şi sprijinul lui de fiecare dată când am avut nevoie.

Vreau să vă povestesc despre ultimul Paşte catolic petrecut în 1989 la editură. Ca de fiecare dată, acesta a picat cu o săptămână înaintea celui ortodox. Luni, a doua zi de Paşte, colegele mele, gospodine desăvârşite, se prezentau la editură cu bucate alese, specifice sărbătorii. Aduceau ouă vopsite în culori superbe, primite din Ungaria sau din Germania, friptură de găină, salate delicioase din cartofi, din ouă, unele picante, iar altele dulcege, prăjituri cu creme şi cozonaci cu mac şi nucă.

Petrecerea avea loc (la noi orice eveniment era motiv de o petrecere cât de mică), de fiecare dată, cam în jurul prânzului, în cea mai mare încăpere, care avea şi o masă mare pe care erau aşezate farfuriile cu toate bunătăţile. Chiar dacă Paştele ortodox era abia peste o săptămână, petreceam toţi laolaltă, nu conta, eram şi noi invitaţi.

Ciocneam ouă roşii şi un pahar de cocteil de ouă, cam tare ce-i drept, dar am înţeles că era un fel de băutură ritualică. Am aflat ulterior din ce era preparat cocteilul: gălbenuş de ou foarte proaspăt, care se freaca bine cu zahăr pudră, se toarnă lapte călduţ, se amestecă bine şi apoi se adaugă 100 ml votcă (sau pălincă) la un gălbenuş şi se bea cu plăcere. Fără plăcere şi motiv de petrecere nu are rost!

Mâncam ouă roşii, friptură, cozonac şi prăjituri cu cremă. Una dintre ele, "Albă-ca-zăpada", m-a fermecat pur şi simplu. Nu m-am lăsat până nu am obţinut reţeta!