Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iepuraşul şi-o găină

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Mă enervează foarte tare apetenţa oamenilor pentru gingăşiile de tot felul, apetenţă pe care o găsesc de-a dreptul perversă. De exemplu, chestia cu "iepuraşul" de Paşti.

De Paşti vine Iepuraşul, aşa cum de Valentin vine fătălăul ăla gras de Cupidon, care în loc să-şi vadă de colesterolul lui, face alte alea. Mă enervează extraordinar de mult "iepuraşul", pe care (nota bene!) nici nu-l cheamă iepure, ci iepuraş. Care mă buşeşte şi râsul, că nu-mi place deloc cum sună cuvântul ăsta. Mi se pare sinistru şi morbid şi greţos. Eu când zic iepure mă gândesc la nişte proaste dezbrăcate, care fac poze cu degetu-n gură, în nici un caz la Paşti. Şi, în plus, iepuraşul, dacă i se zice iepuraş, de aici înţelegem că e un iepure care nu e decât un iepure mic. Ei. Dacă e un iepure mic, înseamnă că n-are salariu. Dacă n-are salariu, de unde are iepuraşul bani pentru cadouri? Ca să nu mai zic că nici un iepure, chiar dacă ar fi major şi vaccinat, nu lucrează, pentru că nu e în natura iepurelui să aducă bani în casă. Atunci, ce bou a inventat treaba asta cu iepuraşul şi cine e atât de stupid încât să pună botul la toată farsa asta idioată? "Fată, ce ţi-a adus iepuraşul anul ăsta?" Bleaaaah. Mă enervează gingaşia căutată la fel de mult cum mă enervează apetitul omului pentru animalele sălbatice şi sexy, leu, leopard şi alte feline. Adică de ce să nu-i placă omului de o găină? O găină ce-are? Şi de ce trebuie să asociezi ideea puterii cu animalele de pradă? Găsesc că se bate cap în cap ideea iepuraşului cu cea a animalelor de pradă. Şi apropo. Dacă tot trebuie să-ţi facă iepuraşul un cadou, de unde crezi tu c-a luat iepuraşul bani? Din muncă cinstită? Am stabilit anterior că iepuraşul minor nu munceşte. Rezultă că iepuraşul fură. Ţie ţi-ar plăcea să primeşti un cadou primit din bani furaţi? Nu ţi-ar sta în gât? Deci. Iepuraşul e foarte prost, iar animalele de pradă mă en

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum 37 minute
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 12 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°