Jurnalul de Călătorie poate fi, chiar din clipa aceasta, sfetnicul de taină al vacanţelor voastre. Este un "titlu" spre care tindem încă de la prima filă, îndemnându-vă să porniţi în explorarea lumilor necunoscute.

Tu, Călătorul... Ca şi păsările, noi, oamenii, purtăm în ADN-ul nostru un cromozom al migrării. Spre alte spaţii, mai largi, mai odihnitoare... Nu ne dă pace o genă a primilor oameni, care rătăceau prin lume în căutarea unui liman al statorniciei. Cumva, istoria socială a răsturnat lu­cru­rile. Limanul de siguranţă îl avem la îndemână, ne cu­fun­dăm în el până la rutină şi plictiseală şi râvnim la timpul de rătăcire... O dorinţă pe care ne-o ostoim, când şi când, călătorind, în lungile sau scurtele concedii ale fiecărui an. ßi cu cât anii trec şi ritmul existenţei devine mai alert, cu cât viaţa ni se aglomerează - serviciu, fa­mi­lie, responsabilităţi -, cu atât, parcă, zilele de vacanţă devin mai preţioase. De aceea, se cuvine a fi pregătite minuţios, pentru ca nici o secundă să nu fie irosită.

Jurnalul de Călătorie poate fi, chiar din clipa aceasta, sfetnicul de taină al vacanţelor voastre. Este un "titlu" spre care tindem încă de la prima filă, îndemnându-vă să porniţi în explorarea lumilor necunoscute. Mai întâi între graniţele ţării, căci multă (şi neştiută) frumuseţe a revărsat Dumnezeu pe pământul acesta! Dacă aţi epuizat deja destinaţiile clasice româneşti, nu ezitaţi să vă îndreptaţi pasul spre bisericile medievale fortificate din Ardeal ori spre cetatea tăinuită a Vicinei, de pe le­gendara insulă danubiană Păcuiul lui Soare. Sau avântaţi-vă pe cărările munţilor, în căutarea bisericilor rupestre, lăcaşul de rugăciune al primilor creştini. Ah..., şi nu vă speriaţi prea tare de slaba infrastructură rutieră a României, până la urmă, cum spunea un diriguitor din turism (nu-i spun nu­mele, ştiţi voi cine!), poate că asta est