Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rohan: Situatia economica din '98 a fost mai grea decat cea de acum. Cum comentati?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 aprilie 2009 ·

Mihai Rohan, presedintele Carpatcement Holding, afirma ca actuala criza nu este la fel de puternica ca aceea din 1998, cand inflatia crestea si cu 300%, investitorii straini lipseau, iar leul se devaloriza puternic.

"Consumul de ciment a scazut in primele trei luni in unele zone chiar si cu 50% fata de anul precedent, insa cu toate acestea situatia de acum nu este mai grava decat cea din 1998. Acum inflatia este sub control, iar investitorii straini continua sa-si extinda activitatile pe piata locala. Piata cimentului a inceput sa se dezvolte puternic incepand cu 2004, cand cererea nu acoperea nici jumatate din cantitatea pe care puteam sa o producem", explica Rohan.

Fabricile Carpatcement Holding, subsidiara locala a grupului german HeidelbergCement de la Bicaz, Deva si Fieni au ajuns la capacitate maxima anul trecut, germanii luand decizia sa porneasca un amplu proiect de dublare a capacitatilor existente pana in 2011. In prezent, cele trei fabrici lucreaza la 80% din capacitate.

Nu vom opri investitii aflate in derulare

Carpatcement Holding va finaliza anul acesta investitiile de circa 100 mil. euro incepute anul trecut in majorarea productiei la fabricile de la Fieni si de la Bicaz, pentru ca lucrarile sunt deja la 90% din total.

"Cred ca aceasta criza se va intinde pe o perioada de cinci ani, insa nu la aceeasi intensitate ca aceea de anul acesta. Ne putem astepta din 2011 la o relansare a pietei constructiilor si nu vom opri investitiile aflate in derulare, pentru ca este mai costisitor sa le oprim si sa le conservam", afirma Rohan.

Vanzarile de ciment ale Carpatcement Holding au scazut cu circa 30% in primul trimestru, din cauza reducerii numarului de proiecte noi incepute si a lipsei de finantare pentru cele aflate in desfasurare.

In est, se construiesc case

"Santierele pe care s-a lucrat in prim

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 26 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 30 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 28 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 55 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 56 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°