Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Branduri de miliarde

Publicat in Jurnalul, joi 30 aprilie 2009 ·

Potrivit Mediafax, Google a devenit primul brand din lume care valorează 100 de miliarde de dolari, fiind urmat de mărcile Microsoft şi Coca-Cola, evaluate la 76,2 miliarde dolari, respectiv 67,7 miliarde dolari, potrivit clasamentului Brandz Top 100 pentru 2009 al celor mai valoroase branduri din lume.

Valoarea însumată a celor 100 de mărci care compun topul se ridică la aproape 2.000 de miliarde de dolari, în creştere cu 1,7% comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat al Millward Brown Optimor, companie care se ocupă de realizarea Top 100 BrandZ.

"În actualul climat economic, în care valoarea multor afaceri a scăzut, brandul a devenit chiar mai important, întrucât poate susţine companiile în perioade dificile", a declarat directorul general al Millward, Joanna Seddon.

Faţă de anul precedent, clasamentul include 15 noi branduri, între care cele mai bine plasate sunt Pampers (31), Nintendo (32) şi VISA (36). Top 100 Brandz foloseşte la evaluarea brandurilor datele financiare ale companiilor şi studii realizate pe consumatori şi companii în peste 20 de ţări.

Potrivit Mediafax, Google a devenit primul brand din lume care valorează 100 de miliarde de dolari, fiind urmat de mărcile Microsoft şi Coca-Cola, evaluate la 76,2 miliarde dolari, respectiv 67,7 miliarde dolari, potrivit clasamentului Brandz Top 100 pentru 2009 al celor mai valoroase branduri din lume.

Valoarea însumată a celor 100 de mărci care compun topul se ridică la aproape 2.000 de miliarde de dolari, în creştere cu 1,7% comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat al Millward Brown Optimor, companie care se ocupă de realizarea Top 100 BrandZ.

"În actualul climat economic, în care valoarea multor afaceri a scăzut, brandul a devenit chiar mai important, întrucât poate susţine companiile în perioade dificile", a declarat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 56 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 52 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 44 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 33 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Două persoane au fost ucise şi alte două rănite grav cu focuri de armă la Bruxelles

Ziua Constanta acum 40 minute
Două persoane au fost ucise şi alte două rănite grav cu focuri de armă în noaptea de miercuri spre joi la Bruxelles, în cartierul Gare du Midi, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, transmite AFP citat de Agerpres.ro Împuşcăturile s-a

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Klaus Iohannis l-a acreditat pe Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia / Genţiana Şerbu, numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acreditat, joi, pe deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi în calitate de ambasador al României în Japonia iar pe Genţiana Şerbu, ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Unită a Tanzaniei.

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro

News.ro acum 31 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). ”CNAIR informează utilizatorii reţelei de d

Marcel Boloș pregătește abrogarea unor prevederi și revizuirea termenelor la e-TVA, după discuțiile cu CONTABILII: Va fi o perioadă tranzitorie

Gandul acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, el afirmând că în urma şedinţei de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au convenit abrogarea preveder

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°