Alexandru DOBRESCU Cu toate ca dezbaterea "dosarului Cosbuc" s-a prelungit pana spre zilele noastre, el n-a primit inca o solutie limpede. Noi avem o reteta infailibila de rezolvare a problemelor delicate, pe care le ingropam cu abilitate sub un strat gros de ambiguitate. Cat de radicale si de neimpacat, opiniile asupra-le ajung, in cele din urma, sa convietuiasca in buna pace, aidoma fetelor lui Ianus: se poate si asa, dar se poate, deopotriva, si invers. Adevarul nostru e invariabil dublu, prin urmare convenabil tuturor. E foarte adevarat - admitem - ca subiectul cutarei comedii a lui Alecsandri e luat, cateodata pana la replica, din cutare vodevil frantuzesc; insa - ne grabim a adauga - poetul de la Mircesti s-a priceput ca nimeni altul sa-i dea o haina curat romaneasca. Iar meritul acesta enorm e in masura sa compenseze maruntul inconvenient al insusirii subiectului, a dialogurilor, chiar a vorbelor de spirit. Ce conteaza ca saraca noastra literatura din prima jumatate a veacului al XIX-lea - cum ne place sa o minimalizam cu un pagubos aer de superioritate - dovedeste, la o examinare atenta, ca stia demult sa distinga fara gres intre plagiat, imitatie si creatie originala? Ce conteaza, de asemenea, ca mult-putinul spirit creator, strivit, la un moment dat, de sumedenia traducerilor nedeclarate si a imitarilor vizibile de la o posta, a simtit nevoia sa puna piciorul in prag, cerand prin articolul de directiva al «Daciei literare» abandonarea acestor pe cat de lesnicioase, pe atat de neproductive obisnuinte? Noi continuam, in virtutea unui patriotism inteles anapoda, sa inventam scuze, circumstante atenuante, sa slefuim asprimea evidentelor inconvenabile, ca si cum prea abundentele si, de aceea, batatoarele la ochi explicatii ar putea schimba realitatea insasi. Pana si atunci cand statutul de traducere sau de imitatie al unei scrieri autohtone e dincolo de i