Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Concurs nou la hipodrom

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Între 8-10 mai, Hipodromul din Târgu Mureş va găzdui Cupa Romsilva. Baza hipică sărbătoreşte mâine un sfert de secol de activitate neîntreruptă. Înfiinţat chiar pe 1 mai 1984, Depozitul de armăsari de la Târgu Mureş a fost ulterior completat cu un hipodrom, şi se constituie într-o bază hipică complexă ce se întinde pe aproape 20 de hectare. Potrivit lui Marin Chiorean, şeful depozitului, au fost aduşi cai, de-a lungul anilor, de la Homorod, Sâmbăta de Jos şi Beclean, ulterior de la Ruşeţu - Buzău, Rădăuţi şi Jegălia, la ora actuală existând un efectiv de 82 de armăsari de montă, patru cai de sport şi agrement şi opt cai de performanţă. Pe de altă parte alături de clădirea administrativă, trei adăposturi, fânar şi manej pe 15 hectare este amenajat hipodromul propriu-zis, format din teren de antrenament şi cel de competiţie.

„În medie organizăm, anual, 5-6 competiţii zonale, naţionale sau internaţionale, unele deja tradiţionale, având zeci de ediţii, precum este Cupa Rosilva, sau campionatul de atelaje, în exclusivitate”, ne-a declarat Marin Chiorean. Acesta a menţionat că în acest an în aprilie a avut loc un concurs internaţional de concurs complet, de o stea, calificare pentru Campionatul Balcanic, iar zilele următoare, între 8 şi 10 mai, are loc Cupa Romsilva. Apoi, între 15 şi 17 mai se organizează un concurs internaţional de atejale, cu participarea unor competitori din Bulgaria, Slovenia şi Ungaria.

La mijlocul lui iunie este programat  un concurs de anduranţă, în august finala Campionatului naţional de probă completă, iar în 18-20 septembrie finala Campionatului naţional de atelaje cu doi cai.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 10 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°