Puţini oameni cunosc felul în care îşi petreceau românii ziua de Armindeni, 1 mai, în perioada interbelică. Această perioadă plină de evenimente deosebite, sociale, politice, ştiinţifice, dar şi în artă, literatură, muzică, modă. O perioadă a civilizaţiei noastre extrem de efervescentă, de selectă.
Viaţa românilor de la sate era legată strict de relaţiile cu agricultura, sărbătorile erau respectate conform tradiţiilor, la ele participând toată suflarea satului.
La oraş însă, lucrurile s-au schimbat, în sensul că anumite sărbători nu au mai fost ţinute, din cauza condiţiilor de muncă, a dezvoltării impetuoase a industriei. Viaţa la oraş era mult mai complicată. Nu mai vorbim despre multitudinea de etnii care-şi respectau tradiţiile şi stratificarea socială îşi spunea cuvântul în orice domeniu.
Dar, ieşirea la picnicul de Armindeni, era respectată de foarte mulţi orăşeni. De la familiile din societatea înaltă până la muncitorul din tăbăcărie, toţi ieşeau la iarbă verde, cu familiile. E drept că "iarba verde" a familiilor de moşieri şi de burghezi nu era aceeaşi cu cea a măcelarilor, muncitorilor în fabrici, a croitoreselor şi a micilor funcţionari.
Familiile bogate, cu renume, îşi făceau picnicul de Armindeni pe la moşiile proprii, pe la moşiile prietenilor sau chiar în străinătate.
De la capul familiei până la căţelul adorat, toţi ieşeau pe pajiştea bine întreţinută de grădinari pricepuţi, pe pături aşternute de slujnice tinerele, îndemânatice. Participanţii petrecerilor erau serviţi cu sandvişuri şi vinuri alese, special transportate în cufere şi panere din nuiele, în care erau rânduite paharele pentru diferitele băuturi cerute de doritori, tacâmuri şi farfurii adecvate preparatelor servite, şervete pentru şters mâinile catifelate şi guriţele delicate şi multe altele care erau necesare unei mese frugale.