Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nica a confirmat retinerea politistilor de la Crima Organizata

Publicat in Ziua Constanta, joi 30 aprilie 2009 ·

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a confirmat, în timp ce se afla la Constanţa, că doi poliţişti de la Serviciul de Crimă Organizată al Poliţiei Capitalei au fost reţinuţi de procurorii DNA. 

Conform unor surse judiciare, ar fi vorba despre un ofiţer de poliţie prins în urma unui flagrant, în timp ce primea 30.000 de euro mită de la un cetăţean străin, pentru a soluţiona favorabil un dosar economic. Referitor la reţinerea poliţiştilor, Nica a declarat: „eu le-am spus să-şi bage minţile în cap, pentru că, în România, dacă încalci legea, inclusiv dacă eşti poliţist, tu devii prima ţintă. Şi mai ales poliţiştii sunt atent verificaţi, pentru ca ei să reprezinte un exemplu de conduită". Ministrul a explicat că prinderea celor doi a fost posibilă cu sprijinul unităţilor specializate ale MAI. „Ne facem poliţişti în interior pentru a putea face curăţenie în exterirorul MAI", a spus Nica. Cu privire la ancheta de la Plaza Mall, ministrul a spus că ancheta a fost începută în urmă cu o lună şi că a dispus măsurile necesare pentru îndepărtarea persoanelor care nu şi-au făcut datoria. Totodată, Dan Nica a precizat că „finalitatea în cazul Plaza Mall o voi avea astăzi sau mâine". „Voi mai urma şi alte măsuri pe care le voi dispune, pentru că le-am spus: vă faceţi treaba, rămâneţi în Poliţie, sunteţi respectaţi şi apreciaţi, nu vă faceţi treaba, plecaţi", a afirmat ministrul Internelor. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a confirmat, în timp ce se afla la Constanţa, că doi poliţişti de la Serviciul de Crimă Organizată al Poliţiei Capitalei au fost reţinuţi de procurorii DNA. 

Conform unor surse judiciare, ar fi vorba despre un ofiţer de poliţie prins în urma unui flagrant, în timp ce primea 30.000 de euro mită de la un cetăţean străin, pentru a soluţiona favorabil un dosar economic. Referitor la reţinerea poliţiştilor, Nica a declarat: „eu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 49 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°