Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceele vor organiza din nou examene de admitere - proiect de lege

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Pachetul legislativ propus de Comisia prezidenţială pe învăţământ, condusă de Mircea Miclea, prevede, pentru învăţământul preuniversitar, ca admiterea să fie organizată de licee, informează NewsIn. Comisia de la Cotroceni mai propune ca, la finalul fiecărui ciclu şcolar, să fie susţinute evaluări, inclusiv după terminarea grădiniţei. Noua lege a învăţământului ar putea aduce, astfel, revenirea la admiterea în liceu în baza rezultatelor la examene organizate de fiecare liceu în parte. În prezent, elevii sunt admişi la liceu fără examen, doar pe baza mediei generale a notelor obţinute la tezele cu subiect unic şi a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII. Fiecare dintre cele două medii are o pondere de 50%.

Tezele cu subiect unic sunt iniţiativa unui fost ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, iar primii care le-au experimentat au fost elevii claselor a VII-a din anul şcolar 2006-2007. Atunci, sub formă de proiect-pilot, tezele au durat 50 de minute şi au fost simple lucrări semestriale de clasă. Din anul şcolar 2007-2008, aceste examene au devenit, oficial, criteriu de admitere la liceu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 32 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Apple explică de ce doar iPhone 15 Pro primeşte funcţii de AI

News.ro acum 2 ore
Suspectată că încearcă să forţeze utilizatorii să cumpere noi smartphone-uri, Apple a explicat care este motivul pentru care noile funcţii de inteligenţă artificială ale companiei vor fi disponibile doar pe cele mai scumpe modele din seria iPhone 15

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°