Pe prima pagină a dosarului de urmărit, de la CNSAS, al domnului Ianculeţ, un universitar apreciat de colegi, atât pentru cultura sa, cât şi pentru manierele de senior, colonelul Coleaşă scrisese cu litere de tipar ELITIST.
Tot colonelul Coleaşă adăugase şi două semne de exclamare, fapt ce trebuia să însemne ceva rău, devreme ce de obicei la foşti legionari folosea numai unul. O altă mână, probabil a unui superior, subliniase cuvântul cu mai multe linii roşii, apăsate şi groase ca o sentinţă.
Profesorul Ianculeţ se uita de minute bune la cuvântul ELITIST, străduindu-se să ghicească nu atât înţelesul pe care îl va fi avut acesta pentru cei doi securişti, cât sensurile lui pentru mărginiţii de locotenenţi şi căpitani din subordine.
Nu era greu să-ţi imaginezi că unii îl întâlneau pentru prima oară în viaţă, iar dacă îl auzeau rostit de şefi sau scris cu semne de exclamare la sfârşit, nu puteau să îşi închipuie altceva decât că era un lucru de ruşine. Mai rău chiar şi decât cuvântul homosexual, după care colonelul Coleaşă nu punea decât un singur semn, dar şi ăla ca un fel de virgulă mai lungă, fapt care spunea că nu exclama, ci doar se mira. Sublinierile aveau şi ele un înţeles deosebit, dovadă că una sfâşiase hârtia.
Raportul, cu care se deschidea dosarul de urmărit al profesorului, purta data de 18 ianuarie 1978. Ce făceam eu oare pe atunci?, se întreba Ianculeţ, cu ochii pironiţi pe cuvântul ELITIST, scris cu nişte litere de câteva ori mai mari decât semnătura lui Coleaşă. O semnătură răsucită din coadă, ca la actele soldăţeşti, din care trebuie să se vadă că şi scrisul a fost o muncă mare, nu numai gânditul. Profesorul Ianculeţ a întrebat-o pe domnişoara, care veghea ca nu cumva să fure careva vreo pagină din dosar, dacă mai întâlnise şi în alte dosare ciudata precizare. Ce cuvânt aţi zis?, a întrebat domnişoara,
