La primul meci al elevilor săi braşoveni după înscăunarea ca selecţioner al României, Răzvan Lucescu a dorit ca pe „Silviu Ploieşteanu” să fie spectacol, nu doar să obţină victoria. Şi a reuşit, pentru că stegarii în teren au făcut o demonstraţie de virtuozitate, s-au jucat de-a şoarecele cu pisica cu formaţia ieşeană, au învins cu 2-0, dar scorul putea fi cu mult mai mare. Fanii au scandat „România”, iar într-un colţ al tribunei, pe un banner scria „Mulţumim Răzvan Lucescu!”.
Stegarii au început în forţă. Şi-au masat adversarul în propriul careu, i-au luat pulsul şi după primul sfert de oră au început bombardamentul. În min. 14, la al treilea corner, Roman trimite înalt în careu, de unde Romeo Surdu şterge balonul cu capul şi înscrie: 1-0. În minutul următor are loc cursa aceluiaşi Surdu, pe flancul stâng. Centrează, dar Sburlea ratează întâlnirea cu balonul. În min. 19, stegarii se desprind la 2-0, când Surdu primeşte de la Sburlea o pasă din 8m şi înscrie. Asaltul braşovean continuă, ieşenii nu pot ieşi din corzi şi în min. 22, într-un contraatac rapid, Roman trimite la Surdu, iar acesta din unghi şutează pe lângă vinclu. Tot Roman se află la acţiunea din min. 24, când întoarce un balon pentru Munteanu, iar acesta, din 30m, trimite puternic peste poartă. În min. 32, Paulo Adriano, de pe flancul drept, centrează în faţa porţii pentru Surdu, dar Montiel îi ia faţa şi trimite în corner. Se atacă cu toate forţele şi în min. 33, Rui Duarte, din lateral dreapta, trimite din 12m puţin pe lângă laterală. Primul şut spre poartă al oaspeţilor se produce în min. 45, când Andrei Cristea, din lateral stânga, trimite peste transversală.
La reluare, Cristiano Bergodi face două schimbări, introducându-i pe Jovanovici şi Lamine, trimiţând în faţă două vârfuri. Ieşenii ies mai mult din propriul careu şi încearcă mai multe acţiuni ofensive, fără sorţi de izbândă însă. Ac