Saptamana care a trecut s-a desfasurat, sub egida Bancii Nationale a Romaniei, cea de-a doua editie a Colocviilor de Politica Monetara, o sectiune a dezbaterilor avand ca tema "trecerea unilaterala la euro, oportunitate sau capcana?". Banca Nationala, care a fost de altfel cea care a pus pentru prima data in discutie chestiunea trecerii la euro si a schitat in 2003 calendarul acestui proces, pare sa ramana singura institutie publica din Romania preocupata de acest obiectiv major. In relatarile despre acest eveniment mass-media a avut tendinta de a sublinia indeosebi riscurile, lasand impresia ca este indiscutabil mai bine sa nu ne grabim cu adoptarea euro. O concluzie care mi se pare ca merita sa fie discutata si disputata.

Nu o sa ma opresc la ideea adoptarii unilaterale a euro, solutie care nici nu poate fi luata serios in considerare – un stat membru UE nu isi poate permite sa ignore pur si simplu vointa celorlalte state.

Este, de asemenea, putin probabila modificarea criteriilor de convergenta nominala stabilite prin Tratatul de la Maastricht, care sa faca mai permisiv procesul de adoptare a euro – idee sugerata in ultima vreme atat de unele state membre, cat si de organisme internationale precum FMI, dar respinsa de principalii factori de decizie la nivelul Uniunii. Singura optiune realista in aceste conditii este cea clasica, care trece prin indeplinirea celor patru criterii de convergenta nominala (evolutia preturilor, situatia finantelor publice, evolutia cursului de schimb si evolutia ratelor dobanzilor pe termen lung) masurate prin cinci indicatori. Avand in vedere unde se afla Romania in acest moment in raport cu indicatorii de referinta si efectele crizei economice, chiar si calendarul care prevedea adoptarea euro in 2014 devine foarte greu de indeplinit in lipsa unei mobilizari exemplare si urgente.

Cred ca merita insa