Coulthard: „A fost minunat, chiar nu mă aşteptam la o astfel de primire. România merită un circuit de Formula 1"
Cu toate că vremea nu a fost prea prietenoasă pentru un monopost de Formula 1, experienţa lui David Coulthard şi-a spus cuvântul, demonstraţia lui lăsând cu gura căscată miile de spectatori.
Fostul pilot de Formula 1, David Coulthard, a susţinut, sâmbătă, o demonstraţie de aproximativ 40 de minute la Mamaia, unde a fost aplaudat de aproximativ 5.000 de spectatori. Demonstraţia pilotului britanic s-a desfăşurat în două reprize a câte 20 de minute, cu o pauză pentru răcirea motorului. Din cauza ploii, Coulthard nu a putut atinge viteza maximă a maşinii, de 320 de kilometri la oră. În schimb, el şi-a încântat publicul cu mai multe plecări în forţă şi tete a queue-uri. „O maşină de Formula 1 nu este proiectată pentru a rula pe drumurile publice. Pentru a nu supraîncălzi motorul, vor exista mai multe opriri", spunea pilotul scoţian înainte de cursă. Coulthard a pilotat o maşină RB1 (monopost folosit în sezonul 2005) cu motor de 3.0 litri, V10, care cântăreşte aproximativ 600 de kilograme, incluzând motorul, combustibilul şi pilotul. Acesta a parcurs distanţa parcursă a fost de 1,2 kilometri, pe distanţa dintre Hotel Rex şi Casino. La final, pilotul scoţian a făcut un tur de onoare cu steagul României în mână, în aplauzele publicului, care l-a aclamat îndelung. Ulterior, Coulthard a urcat într-un automobil Audi R8, în dreapta şoferului şi, jumătate ieşit pe geam, a făcut un nou tur de onoare, salutând asistenţa de-a lungul traseului. La demonstraţia de Formula 1 au asistat aproximativ 15.000 de spectatori. Pentru a vedea mai bine, mulţi dintre ei s-au urcat pe terase sau pe acoperişurile staţiilor de autobuz. „Apreciez faptul că am avut posibilitatea de a ajunge în România, e prima oară când văd Marea Neagră şi sunt surprins de ce am văz