Aflat la cel de-al cincilea mandat de antrenor în Giuleşti, Hizo a semnat pe doi ani.Patronul George Copos spune că a dorit să creeze un şoc la echipă prin aducerea unui antrenor „cu expertiza şi experienţa domnului Hizo”. Viorel Hizo (62 de ani) a fost prezentat ieri oficial ca antrenor al clubului Rapid Bucureşti, tehnicianul fiind la al cincilea mandat pe banca echipei giuleştene.
Hizo, adus ca înlocuitor al lui Marian Rada, care a demisionat din funcţie, este deja obişnuit cu situaţiile de criză de la Rapid, unde mereu a fost chemat să redreseze „corabia“: „Copos este adeptul electroşocurilor.
Mereu am venit la Rapid în momente de criză, niciodată nu am venit când lucrurile mergeau bine. Am acceptat această propunere, pentru că domnul Copos mi-a promis că va sta lângă mine şi lângă echipă. Acesta a fost singurul aspect asupra căruia am discutat”, a spus Hizo.
Tehnicianul a declarat că unele dintre tofeele clubului Rapid i se datorează, chiar dacă echipa nu le-a câştigat cu el pe bancă. „De fiecare dată la Rapid mi-am îndeplinit obiectivul pe care l-am avut, am reuşit mereu să redresez echipa. Aş putea să îmi trec în CV Cupa din 2002, când am plecat cu 12 zile înainte de finală, şi pe cea din 2004, dar trecutul nu mai contează”, a mai afirmat Hizo.
„Era nevoie să creăm acest şoc şi să aducem un om cu expertiza şi experienţa domnului Hizo, un om care a lucrat de atâtea ori la Rapid şi faţă de care am greşit câteodată şi vrem să ne revanşăm acum. Contractul este pe doi ani şi 35 de zile, iar obiectivul Rapidului este acela de a juca în Europa League”, a declarat George Copos, patronul echipei. Hizo se află la cel de-al cincilea mandat în Giuleşti, după cele din 1993-1995, 1995, 2001-2002 şi 2004.
„Am plătit 4 milioane de euro pentru licenţă”
Comisia de Licenţiere din cadrul Federaţ