Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Daniel Vasiliniuc, paramedicul care are aripi

Publicat in Adevarul, marți 5 mai 2009 ·

Hunedoreanul lucrează ca paramedic la SMURD, iar în timpul liber zboară cu parapanta în diverse colţuri ale ţării. Profil

Născut - 9 octombrie 1984, Deva

Educaţie - studii superioare

Experienţă - paramedic SMURD

Familie - necăsătorit

S-a îndrăgostit de parapantă încă de la vârsta de 13 ani, iar în tainele zborului a fost iniţiat chiar de fratele său, care obişnuieşte să plutească în aer cu ajutorul planorului.

,,Întrucât pe timp de iarnă nu se poate zbura cu planorul, m-am îndreptat spre parapantă. De atunci, de fiecare dată când este vreme bună, zbor peste tot în ţară”, a declarat Daniel Vasiliniuc. În perioada 27 aprilie - 3 mai, hunedoreanul a participat la Campionatul Naţional de Parapantă, prima etapă, şi s-a clasat pe locul al 12-lea din 45 de concurenţi.

,,Competiţia include cinci etape, fiecare dintre ele cu minimum trei zile de zbor. Prima etapă a însemnat cinci zile de zbor cu probe cuprinse între 32 şi 63 de kilometri. Din cauza unui incident în urma căruia m-am lovit la coloana vertebrală, nu am reuşit să particip la ultima probă. În ciuda celor întâmplate, voi continua restul etapelor”, a adăugat Daniel. Campionatul Naţional de Parapantă este cea de-a doua competiţie la care hunedoreanul a participat, prima fiind un concurs în munţii Parâng, unde s-a clasat pe locul opt din 115 participanţi.

Sport costisitor

Tânărul susţine că nu poate participa la toate competiţiile de profil din cauza lipsei resurselor materiale. Un echipament complet este costisitor şi poate ajunge chiar şi la 4.000 de euro. În plus, acestei sume i se adaugă taxa de înscriere la concurs. ,,Totuşi, anul acesta voi face tot posibilul să găsesc pe cineva care să mă sponsorizeze. Visul meu este să ajung la Campionatul European de Parapantă”, a adăugat Daniel. În prezent, hunedorea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 49 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 28 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°