Ionel Chiriţă şi Max Bădin vor promovarea în staff-ul de conducere pe criterii de performanţă
În organizaţia PNL Constanţa există două curente: unul conform căruia aceiaşi oameni, care deţin de ani buni funcţiile-cheie, să se ocupe, în continuare, de soarta filialei şi altul care pledează pentru primenirea structurii de conducere.
Cu toate că liberalii de la malul mării sunt împărţiţi în două tabere, ca urmare a viziunii lor privind modul în care PNL Constanţa ar trebui să acţioneze şi să evolueze, Ionel Chiriţă ş Max Bădin, ambii membri în Biroul Permanent Central (BPC) al PNL, susţin că nu se pune problema unei scindări. Şi totuşi, o radiografie a scenei politice locale făcută de Max Bădin a evidenţiat că electoratul constănţean are de ales între „un PSD care se confundă cu persoana lui Radu Mazăre, un PD-L fără imagine şi un PNL destul de îmbătrânit". În acest context, convocarea Delegaţiei Permanente şi conferinţele judeţene, municipale şi comunale de alegere a altor structuri de conducere sunt imperios necesare şi vor demara după europarlamentare. Deocamdată, cei doi reprezentanţi ai PNL Constanţa în staff-ul central al partidului au afirmat că, în urma discuţiilor purtate cu liderul judeţean, deputatul Gheorghe Dragomir, şi „cu o parte din conducere", s-a ajuns la concluzia că „trebuie să deschidem larg porţile partidului". „Electoratul nu se mai regăseşte în unii lideri... Unii stau de 15 ani pe aceleaşi scaune. E nevoie de schimbări şi prin cooptarea altor persoane. Aici, accesul multor oameni a fost blocat atât în sensul intrării în PNL, cât şi în cel al promovării lor pe diverse funcţii", a menţionat Max Bădin. Altfel spus, influenţa fostului vicepreşedinte PNL, senatorul Puiu Haşotti, şi a apropiaţilor săi începe să scadă.
De altfel, Ionel Chiriţă a recunoscut, voalat, că PNL Constanţa a fost o fortăreaţă în care pătrundeau d