Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria asfalteaza faleza din Eforie Nord

Publicat in Ziua Constanta, joi 7 mai 2009 ·

De luni, s-a reluat asfaltarea oraşului Eforie. Operaţiunea a început cu lucrări pe faleza din Eforie Nord.

Programul demarat în 2008 de către primăria oraşului continuă şi în acest an cu asfaltarea străzilor Dorobanţilor şi Tudor Vladimirescu, până la intersecţia cu Drumul Naţional 39, care duce spre Mangalia. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Eforie, este vorba despre o suprafaţă de patru kilometri de drum, adică despre toată zona de faleză, de interes turistic. În perioada 2004 - 2006, pe acelaşi tronson au fost efectuate lucrări de reparaţii şi de pavare a trotuarelor. De asemenea, pe str. Tudor Vladimirescu vor fi refăcute o parte din alveolele de parcare realizate în perioada 2002 - 2004, din cauza faptului că soluţia aleasă la acel moment nu s-a dovedit a fi una fiabilă.

Cu materialul obţinut din frezarea asfaltului care urmează să fie înlocuit se vor pietrui drumuri de pământ care nu au fost încă amenajate, pentru a evita murdărirea străzilor de către maşinile care ies din cartierele aflate în construcţie. Programul de asfaltări va continua pe tot parcursul anului 2009, mai puţin în perioada sezonului estival, când vor fi sistate pentru a nu deranja turiştii.

Primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a declarat că o parte din lucrări vor fi finalizate până la începerea sezonului şi că îşi doreşte ca astfel să fie asigurat un confort sporit atât pentru cetăţenii oraşului, cât şi pentru turiştii care vor fi oaspeţi în Eforie în vara 2009. În paralel, vor continua lucrările de reamenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, cât şi a băncilor de pe domeniul public. De luni, s-a reluat asfaltarea oraşului Eforie. Operaţiunea a început cu lucrări pe faleza din Eforie Nord.

Programul demarat în 2008 de către primăria oraşului continuă şi în acest an cu asfaltarea străzilor Dorobanţilor şi Tudor Vladimirescu, până la intersecţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 53 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°