După opt ani, un roman (Bulevardul eroilor, 2004), un jurnal de călătorie prin Europa (Jurnalexpress Europa 2000, 2001) şi mai multe studii critice de palmares universitar despre George Coşbuc, Ion Barbu, Mircea Cărtărescu ori despre romanul postpaşoptist, Andrei Bodiu se întoarce la poezie. Aparent, Oameni obosiţi nu oferă mari surprize în raport cu formula „brevetată“ de volumele poetice anterioare: Pauză de respiraţie (1991, împreună cu Simona Popescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu), Cursa de 24 de ore (1994), Poezii patriotice (1995) sau Studii pe viaţă şi pe moarte (2000). Aceeaşi tranzitivitate extremă, aceeaşi modestie austeră a discursului sec, denotativ, aceeaşi tehnică de montare a eşantioanelor de banal cotidian, mişcate către semnificaţii mai adînci. La o privire mai atentă, observăm că simplitatea – deconcertantă, la o primă vedere! – îşi dezvăluie o complexitate aparte.
Andrei BODIU, Oameni obosiţi, Editura Paralela 45, Colecţia „Biblioteca românească“, Seria „Poezie“, Piteşti, 2008, 88 p.
Cele două secţiuni, „Oameni obosiţi“, respectiv „Poezie şi bani“, sînt „ale filei două feţe“. Prima are o unitate aşa-zicînd tematică: „oamenii obosiţi“ sînt fie poeţi dispăruţi (Bacovia, Virgil Mazilescu, Mariana Marin), fie vechi prieteni, colegi, cunoscuţi şi necunoscuţi, oameni simpli, bătrîni nostalgici ai ceauşismului, care încearcă să umple cu vorbe trecerea timpului şi propriile spaime ş.a.m.d. Din însumarea acestor figuri prinde contur atmosfera particulară a unei lumi în derivă, obosite – lumea înconjurătoare, filtrată prin prisma neliniştilor unui poet ajuns la mijlocul vieţii. Mai eterogenă, cealaltă secţiune a cărţii este centrată pe biografia poetului prins în hăţişul birocraţiei universitare – dar nu numai! – şi repliat asupra vieţii de familie. Soţia Adriana, băieţelul Tudor sînt aici prezenţe constante. Biografismul practicat
