Ascensiunea doamnei Udrea, candva oprita scurt de Robert Turcescu (cu ceva ajutor), a devenit intre timp de neoprit. Ea, si nu Emil Boc, e cea mai populara figura a noului Guvern. Ea apare cel mai des la televizor, si in contexte necontroversate, departe de grevele profesorilor sau de protestele somerilor, sarind pe cal, dandu-se jos de pe cal, mancand in locuri publice, strangand copilasi (nu ai ei) la piept, tinand-o de mana pe Elena Basescu cand se balbaie sau acceptand gratios plecaciunile fostului ei dusman Mircea Dinescu. Care nu isi mai poate permite sa ii fie dusman, pentru ca e evident pentru toata lumea cine e centrul retelei de influenta, cu cine trebuie sa vorbesti ca sa ajungi la… sau sa aranjezi sa… Ca in studiile de antropologie politica pe care le faceam pe vremuri in Romania cu studentii mei la Scornicesti, e foarte usor sa vezi cine are de fapt influenta. Destul sa intrebi cu cine trebuie sa vorbesti ca sa iti iasa ceva.
Afli imediat ca nu cu prim-ministrul. Cine are canalul are puterea. E clar cine, sau asa cred multi care la noi, sub orice regim, au intelepciunea sa se preocupe, mai ales, de acest lucru. Nu exista regim fara canal! Nu o sa-i convingem pe romani o mie de ani ca am construit noi sub Basescu un regim al puritatii absolute. si, ca sa zic asa, asta face cinste inteligentei lor, nu a noastre.
Exista cateva elemente demne de o discutie serioasa in ascensiunea doamnei Udrea, si in faptul ca dusmanii lui Basescu au avut dreptate sa prezica preeminenta ei in Guvernul de coalitie. De exemplu, simpatia de care se bucura dna Udrea la televiziunile oligarhilor carora li se face periodic reclama ca mari dusmani ai lui Basescu si regimului sau. Asta, credeti-ma, arata ca are de fapt sustinerea lor: mare parte din presa noastra e un cartel care interzice imediat accesul daca e ceva sau cineva contrar intereselor sale. Or, m
