Fie că-i zicem Armindeni sau sărbătoarea Muncii, ziua de 1 Mai a provocat anul ăsta, ca şi odinioară, un adevărat exod al orăşenilor către parcuri, crânguri şi păduri cu umbră încă subţire. Rememorez, cu băcăuanca Marilena Diţu, o zi de început de mai, de-acum vreo douăzeci de ani: "Autobuzul numărul 4 - care te lăsa în poarta «Popasului Gherăieşti», înainte de podul peste Bistriţa - era, ca de fiecare dată de 1 Mai, plin-plin. Plecasem de-acasă dimineaţa devreme, cu tot «familionul», şase persoane, cu totul, fiecare ducând în mâini câte o paporniţă plină cu bucate, feţe de masă, şervete, farfurii şi tacâmuri (nici vorbă, ca acum, de cele de unică folosinţă), o pătură mare şi generoasă, cutia de table, două sifoane şi două sticle de vin...
Mama, împreună cu bagajele mai grele, fratele cel mic şi cel mare şi-au făcut loc, cum-necum, prin mulţimea de oameni, în vreme ce tata, cu mine şi cu «mijlociul» am luat-o la pas, cale de câţiva kilometri. Pe la 11 şi jumătate ne regrupam pe pajiştea de lângă «Popas», unde mama întinsese deja pătura şi dăduse «blonzilor» câte un sandviş. Cât despre noi, ceilalţi, eram lihniţi, dar trebuia să mai aşteptăm niţel.
«Popasul» era un simplu... popas. Trebuia să ne strângem calabalâcul şi să pornim din nou la drum, să trecem peste apă, până în parcul deja ameţit de fumul de mititei şi de ritmul formaţiilor de dansuri ce se tot rânduiau pe scena de scândură. Bărbaţi în maieuri, mame care-şi pândeau cu ochi de vultur plozii, copii ce aruncau mereu mingile peste coşurile de picnic ale altor familii...
Ne găseam şi noi un loc, apoi luam la rând cozile, pentru mici şi friptură, pentru bere şi brifcor, ca să putem prânzi pe la două ceasuri jumate, punând laolaltă toate bucatele. Pe la cinci ne adunam lucrurile şi porneam spre casă. Voiam să fim noi primii la autobuz ..."
După sărbători @N_P
