Pe 10 aprilie, Lia, un personaj pitoresc si fascinant, a initiat o campanie de strangere de hainute si incaltaminte pentru copiii napastuiti.
Succesul si rezultatele campaniei, la care cu onoare am participat, puteti sa le vedeti aici. Merita citit, e o alta imagine a Romaniei, fara politica sau greve, salarii sau jocuri de culise. Reproduc un singur pasaj.
Miercurea trecuta am ajuns la primul loc. Va spun sincer, daca stiam ce voi vedea, probabil as fi lasat totul la usa. Am fost coplesita, dezarmata de umor, nu era loc de zambete dragalase, desi as fi vrut. Tremuram si plangeam. Un loc curat, tinut de cateva femei romance si 7 calugarite (indience, o poloneza si o englezoaica) din Ordinul Misionarelor Caritatii, al Maicii Tereza. Stiti de cine au grija ele, peste tot in lume, cu toata dragostea si dedicatia? De cei de care nu mai vrea nimeni sa aiba grija. Deja adulti ca varsta, 19, 20, 21 de ani, cei de care au grija sfintele acestea de femei, cu greu pot fi numiti oameni, desi pentru ele sunt "copii". Cocosati, cu niste cioturi de picioare unii, surdo-muti si orbi altii, fete diforme, urlete animalice, handicap mental grav. Nu credeam ca mai exista asa ceva in Romania. Si aflu ceva socant: 10 din cei 22 erau supravietuitori ai iadurilor de orfelinate despre care erau reportaje in anii '90-'91. Copii cu malformatii, lasati sa moara de foame, legati in lanturi si sarme. Eram copil atunci, dar nu voi uita vreodata imaginile acelea. Acum, cei cativa care se puteau misca, au venit curiosi la mine si prietena mea Anne, ne trageau de maini si de genti. Calugarita cu care am stat de vorba ne-a scos afara, ne-a dus sa ne arate capela si locul unde stau ele, ne-a povestit despre locul acela, infiintat in '91. De atunci aveau grija de ei. Fara ajutorul statului, care mai mult le-ar fi incurcat, dupa cum ne-a spus, dar cu ajutor de la oamenii din Chitil
