Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi oameni ucisi, trei ani cu suspendare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 mai 2009 ·

Binecunoscutul pugilist Ionuţ Gheorghe a ucis doi oameni şi a primit trei ani cu suspendare. Totodată, a fost obligat la plata unor despăgubiri materiale în valoare de 20.941,21 de lei, dar şi la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Judecătoriei Constanţa, dar poate fi atacată în apel, la Tribunalul Constanţa, de toate părţile implicate în dosar. Instanţa l-a găsit vinovat pe Ionuţ Gheorghe de ucidere din culpă, după ce o mamă şi o fiică şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier provocat de acesta în octombrie 2006. Conform actului de inculpare, la momentul respectiv, în apropierea localităţii Ovidiu, Ionuţ Gheorghe, în vârstă de 25 de ani, a pierdut controlul autoturismului marca BMW pe care îl conducea, a pătruns pe contrasens, s-a răsturnat de mai multe ori şi a intrat în coliziune cu o Dacia care circula regulamentar.

În urma puternicei lovituri, a fost necesară intervenţia echipelor de descarcerare, pentru scoaterea femeii şi fiicei acesteia dintre fiarele contorsionate ale Daciei, ele decedând, ulterior, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Singurul supravieţuitor din Dacie a fost bărbatul de la volan, tatăl copilaşului mort. Boxerul şi două persoane care erau în BMW au scăpat cu leziuni uşoare. De menţionat că, în ceea ce priveşte sentinţa Judecătoriei, instanţa a fixat un termen de încercare de doi ani de zile, astfel că, pe parcursul a cinci ani, Ionuţ Gheorghe se va afla în permanenţă în atenţia autorităţilor statului. Binecunoscutul pugilist Ionuţ Gheorghe a ucis doi oameni şi a primit trei ani cu suspendare. Totodată, a fost obligat la plata unor despăgubiri materiale în valoare de 20.941,21 de lei, dar şi la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Judecătoriei Constanţa, dar poate fi atacată în apel, la Tribunal

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 6 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Vicepreşedinta SUA Unite, Kamala Harris, anunță un nou ajutor pentru Ucraina, 1,5 miliarde de dolari

Gandul acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei. Parte din bani sunt destinați pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite R

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 11 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°