Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii comercianţi brăileni sunt împotriva impozitului forfetar

Publicat in Vocea Brailei, vineri 8 mai 2009 ·

* mulţi dintre ei au semnat deja listele PNL pentru contestarea ordonanţei ce stabileşte aplicarea noului impozit

Liberalii brăileni continuă campania de strângere de semnături împotriva Ordonanţei ce instituie impozitul forfetar, privit de micii comercianţi ca o lovitură letală dată afacerilor, mai ales pe perioadă de criză. Liderul tineretului PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a precizat că într-o săptămână s-au strâns peste 1.000 de semnături, micii comercianţi fiind foarte dornici să protesteze, în acest mod, faţă de impozitul amintit:

"Mulţi mici comercianţi ne-au căutat, pentru a semna pe listele noastre şi am avut surpriza să fim contactaţi chiar de o persoană care ne-a spus că este membru PDL, dar este direct afectat şi riscă, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei amintite, să-şi închidă afacerea. El are un modul, o afacere mică, de familie şi riscă să o închidă şi să ajungă şi el, şi soţia în şomaj. Numai el ne-a adus semnături de la alţi 20 de prieteni, care sunt în aceeaşi situaţie. Noi vom continua campania de strângere de semnături până săptămâna viitoare. În orice caz, PNL a contestat ordonanţa la Curtea Constituţională, avem termen data de 13 mai şi sperăm ca magistraţii să ia în considerare motivele pe care le-am invocat şi anume că această Ordonanţă de Urgenţă modifică o lege organică, deşi pentru aşa ceva ar fi nevoie de două treimi din numărul de parlamentari. Este greu de crezut că moţiunea pe care o vom depune în Parlament va trece, dat fiind că cele două partide aflate la guvernare au o largă majoritate, dar noi sperăm în decizia Curţii Constituţionale. Dacă acceptăm să modificăm legile prin ordonanţe de urgenţă, vom ajunge la un moment dat să modificăm şi Constituţia, prin aceeaşi metodă. Acum se dau mai multe ordonanţe de urgenţă decât legi, practic, Parlamentul nu mai face altceva decât să legifereze ce hotărăşte Guvernul. E un lu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 43 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 49 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum 48 minute
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°