Aşa-numitul impozit forfetar e, de fapt, un impozit minim. S-a spus adeseori că este un sistem practicat şi în alte state ale lumii, printre care Franţa, Spania şi Polonia. Temerea principală în rândul oamenilor de afaceri este că s-a introdus un nou bir, care face rău mai ales micilor întreprinderi. În realitate, argumentele sunt mult mai nuanţate şi necesită câteva lămuriri, cu plusurile şi minusurile aferente. De ce a fost introdus mecanismul impozitului minim?
Impozitul forfetar = prag minim de plată
În primul rând, aşa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou. El reprezintă, de fapt, o limită sau un prag minim de plată a impozitului, ceea ce înseamnă că firmele vor achita ca şi până acum impozitul de 3 la sută din venituri (microîntreprinderile) sau de 16 la sută din profit (celelalte firme), dar nimeni nu va plăti mai puţin de 500 de euro (plafonul minim). Dacă o firmă are de plătit un impozit anual de 1.000 de euro, ea va achita mai întâi plafonul minim de 500 de euro şi apoi diferenţa până la 1.000 de euro. Prin urmare, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul forfetar nu se adaugă la plata impozitului. Marele dezavantaj este că sunt nevoite să plătească acest impozit chiar şi firmele care obţin pierderi. Este cazul, de pildă, al societăţilor de brokeraj, care, în majoritate, au închis anul 2008 pe roşu.
Nu afectează firmele înfiinţate în 2009
În al doilea rând, introducerea impozitului minim nu afectează start-up-urile. Cei care devin activi în cursul anului 2009 nu intră sub incidenţa impozitului minim. Nu sunt afectate nici firmele care îşi suspendă legal activitatea în acest an.
Echitate între societăţi
În al treilea rând, impozitul minim a fost introdus din argumente de echitate faţă de contribuabili. Angajaţii plătesc în general impozite de 33 la sută din salarii, adică 16 l
