Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărţile electronice nu prind piaţa

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 mai 2009 ·

Paradoxal, cititoarele de cărţi electronice (eBook reader) se scumpesc iar unele modele nu au reuşit să depăşească faza de teste cu toate că făcuseră parte din parteneriatele unor companii telecom cu trusturi media. Deşi digitalizat, "mecanismul Gutenberg" continuă să rămână prietenul nostru.

Amazon a prezentat recent un nou model de cititor de cărţi electronice, eBook Kindle. Spre surprinderea multora, Kindle DX este mai scump cu 130 de dolari faţă de modelul anterior, ajungând acum la 489 de dolari (367 de euro). Pe de altă parte, este un gadget mai mare decât modelul precedent, oferind un ecran de 9.7 inci (24,6 cm).

Modelul are conexiune 3G, dar şi Wi-Fi. După cum au precizat cei de la Amazon, utilizatorii Kindle DX au la dispoziţie 275.000 cărţi în format electronic, preţul unui titlu nou fiind de 9,99 de dolari, dar cărţi "mai vechi" pot fi cumpărate la preţuri mai mici. De asemenea, se pot face şi abonamente la publicaţii online: pentru ziare între 5,99 şi 14,99 de dolari, la reviste între 1,25 şi 3,49 de dolari.

Şi capacitatea de stocare este mai mare, ajungând la 3.3GB, gadgetul suportând acum şi PDF-uri. Dacă modelul anterior cuprindea 1.500 de cărţi în format electronic acum poate stoca aproximativ 3.000 de titluri.

PIEDICI

Oficialii Amazon promit că acest nou model va fi pus în vânzare în cursul verii. Până atunci însă poate să apară pe piaţă şi un nou model de iPhone şi poate alte modele de terminale de pe care unii ar putea citi diverse texte în format electronic, aşa cum se mai întâmplă şi acum. Pe de altă parte, dacă pasionaţii de mobilitate se orientează în acest an către un nou model de netbook, cu preţuri sub 500 de dolari, stai să te întrebi dacă nu cumva pariul celor de la Amazon e deja pierdut.

Cel puţin în viitorul apropiat. În plus, noul netbook Classmate PC, dezvoltat de Inte

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cazanciuc: Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia

Mediafax acum o ora
Social-democratul susţine într-un mesaj postat pe Facebook că prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia pe 29 mai. „Un tânăr de 19 ani a primit 5 ani de închisoare cu executare, î

Ciolacu: Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie / Am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea

PNL, record de candidate în aceste alegeri. Nicolae Ciucă: În momentul de față avem peste 9000 de femei candidate pe listele Partidului Național Liberal

Adevarul acum o ora
Promovarea femeilor în politică și în funcții de conducere a devenit un fapt firesc pentru liberali, numărul acestora crescând de la an la an, cu un record atins în aceste alegeri, când PNL are peste 9.000 de femei pe listele de candidați. 

Primar din Prahova, acuzat de hărțuire sexuală de către o subalternă. Edilul candidează pentru un nou mandat

Ziare.com acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în primărie de 8 ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat. „Poliţiştii din ca

Un mort şi aproape 100 de răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit în Rusia

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite joi în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Ulterior

UPDATE - Bucureşti - O ambulanţă a accidentat un pieton. Şoferul avea 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat / Precizările Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov

News.ro acum 21 minute
O ambulanţă a fost implicată într-un accident, pe Calea Dorobanţi, din Capitală, un pieton fiind rănit. Şoferul vehiculului a fost testat, rezultatele indicând 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat. Şoferul ambulanţei este cercetat disciplinar. Este

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Sondaj: 4 din 10 angajați folosesc des instrumente AI la job pentru a-și ușura munca

Wall-Street.ro acum o ora
34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în sarcinile de la birou pentru a reduce volumul de muncă sau pentru a obține rezultate mai ra

Sondaj București: Sebastian Burduja se apropie de victorie

G4Media acum o ora
Conform unui sondaj realizat de Jarding Global LLC, dintre cei care spun că vor merge sigur la vot, 26,4% ar vota pentru Nicușor Dan, 26,2% pentru Sebastian Burduja, 21% pentru Gabriela Firea și 16,4% pentru Cristian Popescu Piedone. În sondajul Jar

VIDEO Scene șocante în Rusia: Un tramvai ce mergea cu viteză mare a aruncat într-o curbă pasageri în fața mașinilor din trafic apoi s-a izbit de alt tramvai / 67 de oameni răniți

HotNews acum 4 ore
Șaizeci și șapte de persoane au fost rănite joi în orașul rus Kemerovo după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, a declarat Ilya Seredyuk, guvernatorul interimar al regiunii, trei dintre ele fiind în stare gravă, transmite Reuters. Accident șoca

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

27°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°