Aceasta este viziunea pe termen lung a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor.
Anunţul candidaturii la preşedinţie şi propunerea partidului său pentru funcţia de prim-ministru au fost făcute publice de către Vadim Tudor în cadrul unei acţiuni electorale susţinute, astăzi, la Iaşi.
"La alegerile următoare eu îmi voi depune candidatura la Preşedinţia României, iar pe domnul Becali îl voi propune ca prim-ministru", a spus preşedintele PRM, în faţa celor aproximativ 700 de simpatizanţi prezenţi la eveniment.
Mai reţinut, Gigi Becali s-a mulţumit doar să zâmbească şi nu a comentat în niciun fel anunţul făcut de liderul PRM.
"Am obligaţia de a cere iertare tuturor românilor pentru situaţiile tensionate de până acum. Mesajul meu în această campanie electorală va fi unul spiritual, de credinţă", a spus Gigi Becali, citat de Mediafax.
Finanţatorul Stelei nu a uitat, însă, să îi mulţumească lui Vadim Tudor pentru susţinere, apreciind că acesta "a luptat ca un leu" pentru libertatea sa.
A dat PNG-ul pe PRM
La numai o zi de la reţinerea lui Becali de către procurorii DNA, pentru acuzaţia de lipsire de libertate, Vadim Tudor a anunţat că doreşte să "îi întindă o mână" finanţatorului echipei din Ghencea şi să îi ofere locul secund pe listele Partidului România Mare pentru alegerile europarlamentare, fără a accepta, însă, o alianţă între PNG şi PRM. Pentru această candidatură, Gigi Becali a renunţat la preşedinţia partidului pe care l-a creat, PNG, şi la calitatea de membru, înscriindu-se, de după gratii, în PRM.
Ulterior, "Tribunul" a negat orice acuzaţie potrivit căreia cooptarea lui Becali în partid ar fi fost făcută din raţiuni strict pecuniare, însă a admis că, în cazul în care latifundiarul ar oferi o sponsorizare de partid, ar accepta.
Ca între prieteni