Unii s-au lăsat accidentaţi ca să vadă efectele, alţii au băut un pahar de bacterii. Indiferent de sacrificii, în toate cazurile este vorba de cercetători care, de dragul artei, nu au ezitat să devină cobai, experimentând pe corpul lor diferite teorii şi tratamente.
Mulţi oameni de ştiinţă, din trecut sau contemporani, nu au ezitat să experimenteze pe ei înşişi teoriile care fac obiectul propriilor studii şi asta fie împinşi de iubirea pentru ştiinţă, fie de nevoie, că nu au găsit alţi „nebuni“ care să se ofere voluntari. De multe ori, consecinţele nu au fost pozitive. Un exemplu edificator este John Stapp, medic al US Air Force, care în 1954 a decis să experimenteze pe propria piele efectele acceleraţiei şi deceleraţiei asupra organismului uman. Ajutat de o echipă de ingineri, Stapp a realizat un vehicul similar unei sănii, angrenat de un motor capabil să atingă viteza de 1.000 km/oră în doar cinci secunde pentru ca mai apoi să se oprească în mai puţin de o secundă jumătate. Stapp s-a fixat bine de scaun şi s-a lăsat pur şi simplu „lansat ca din puşcă“, însă mult mai rapid decât un glonţ. Rezultatele experimentului au fost devastatoare: deşi teafăr, medicul şi-a „rupt“ gâtul, a avut multe coaste fracturate şi a suferit o gravă desprindere de retină. Cu toate acestea însă, studiul său a contribuit la creşterea siguranţei pentru piloţi, astronauţi şi a tuturor celor care au ocazia să călătorească la viteze foarte mari.
Accidentat din plăcere
Alţii au făcut din accidente o adevărată profesie. Este şi cazul lui Rusty Haight, director al Institutului de Siguranţă a Coliziunilor din California şi deţinător al recordului mondial în materie din crash test. Haight, numit şi „manechinul uman“, a intrat de bunăvoie în coliziune cu un zid de 1.000 de ori, la volanul aceluiaşi număr de maşini. Şi asta doar de dragul siguranţei stradale, având î