E, cum naiba să nu fii cuprins de emoţie când citeşti povestea dramatică a tânărului Aurel Simionescu. Băiet fiind, el nu cutreiera pădurile, precum toţi rataţii ăia pletoşi care scriau poezii, ci avea activităţi care făceau cinste generaţiei sale de tineri studioşi, gata să ridice ţara pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei. Ascultaţi aici mărturisire, căci nu cred că aţi mai auzit aşa ceva în ultimii 20 de ani... are cuvântul tovarăşul Aurel Simionescu: "Cariera în politică, în perioada socialistă, avea o altă formulă. Eu am pornit-o de la pionier, am fost secretar la UTC şi în comitetul pe liceu, în facultate am fost vicepreşedinte al Asociatiei Studenţilor Comunişti. Şi mie nu îmi e ruşine de lucrurile acestea. Am fost în prima generaţie de membri de partid făcuţi dintre studenţi şi toate acestea au dus până la funcţia de secretar de municipiu, de aici următoarea funcţie a fost cea de prim-secretar. În viaţă sunt trenuri pe care eu vă doresc să le prindeţi."

Două chestii am remarcat eu la dezvăluirile făcute de actualul primar al Brăilei. Prima ar fi aceea că "pe vremea lui" era aproape imposibil să sari o treaptă sau să arzi o etapă, cum se zice, când venea vorba să promovezi. Observaţi, Simionescu spune că mai întâi a fost pionier, apoi a ajuns secretar de municipiu, după care, în final, ca o încununare a eforturilor pe care le-a depus, a ajuns prim-secretar. Nu ca acum, când poţi să ajungi director la APIA, CAPIA sau LABIA doar dacă tac-tu e şmecher la partid. A doua chestie pe care am constatat-o parcurgând încă o dată declaraţiile tov. Simionescu este că el tânjeşte după acele vremuri. Când ierarhiile erau respectate, nu ca acum când orice analfabet poate ajunge preşedinte la Consiliul Judeţean (un fel de prim-secretar de pe vremuri). Când exista mândria de a purta cravata de pionier, nu de Pioneer, cum vor tinerii din ziua de azi. Se vede clar