Alegerile in Romania, fie ele locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidentiale, inseamna o lupta, pe sistemul daca nu esti cu noi esti impotriva noastra.
Razboiul asta care se repeta la nesfarsit este intre noi, alegatorii, si ei, politicienii care candideaza. Culmea, este un razboi fara arme, fara idei, un razboi care trebuie sa existe datorita Constitutiei.
Este un razboi redundant pentru ca, in final, noi ramanem cu noi si ei raman cu ei.
Este ca intr-un banc prost in care politicianul nici macar nu alearga, ci apare la final, pe undeva pe aproape de finnish, si castiga cursa. Iar noi alergam de unii singuri si ajungem pe locul al doilea.
Intre pista lor si pista noastra sunt multe diferente. In prag de alegeri, noi venim in dinti cu tot ce nu au facut intr-un mandat, iar ei vin cu buzunarele burdusite de alte noi promisiuni, de mici si de bere, si ne ofera acelasi circ, aceleasi replici penibile.
Poiana lui Iocan
Nu-i bai, pana la urma, asta le e meseria: sa repete la nesfarsit aceleasi lucruri, sa foloseasca aceleasi cuvinte, asta pana isi invata propriile idei si nu mai este nevoie sa-si citeasca discursul in ziua in care tin o conferinta de presa.
Daca ii observam atent, atunci cand apar cu niste cuvinte noi, intai se balbaie, se incurca si au o tona de "aaaaa"-uri la o distanta de sase cuvinte. Am zis meserie tocmai pentru ca a face politica in Romania nu este o profesiune. De ce? Discursul a ramas inca la poiana lui Iocan.
Lista candidatilor este o alta buba plina de puroi si zoaie, care se sparge cand le e foamea mai marea, adica din patru in patru ani. Cine? Ce? Cum? Cand? De ce? Care a pupat mai mult in fund liderul de partid, cine trebuie recompensat pentru ce a facut pentru finantatori, cine este o persoana informata si poate da din casa exact in campa
