Nu e nevoie să fii inteligent, harnic, corect cu marele public. E nevoie doar să fii slugă absolută a şefilor de la centru. Din acest punct de vedere, bătălia pe şefii dezvăluie gravele slăbiciuni ale administraţiei publice în România.
Cel mai mare scriitor politic al tuturor timpurilor româneşti, I.L. Caragiale, enumera în celebrul articol "1907. Din primăvară până-n toamnă", printre alte slăbiciuni ale societăţii româneşti, reducerea partidelor politice la ipostaza de formaţiuni de clientelă: "Partidele politice în înţelesul european al cuvântului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noi de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în România. Cele două aşa-numite partide istorice, care alternează la putere, nu sunt, în realitate, decât două mari facţiuni, având fiecare nu partizani, ci clientelă". Astfel stând lucrurile - notează I.L. Caragiale -, alternanţa la putere nu e altceva decât alternanţa la masa îmbelşugată a celor două armate din care e compusă administraţia: "Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămânzind în opoziţie". Schimbarea de guvern produce automat o schimbare spectaculoasă a administraţiei: "A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală - de la prefecţi şi secretari generali de ministere până la cel din urmă agent de poliţie şi până la moaşa de mahala - se înlocuieşte... pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămânzii trec la masă, sătuii la penitenţă". De la această nemiloasă radiografie a României politice au trecut 102 ani.
Nu numai un secol, dar şi numeroase momente de răscruce: două războaie mondiale, patru dictaturi (a lui Carol al II-lea, a lui Ion Antonescu, a lui Gheorghiu-Dej
