NASA lanseaza luni, la 21:01 (ora Romaniei), naveta Atlantis spre Hubble, telescopul spatial care a revolutionat astronomia, pentru o misiune complexa si riscanta, destinata sa prelungeasca durata de functionare a acestuia cu cel putin cinci ani.
Numaratoarea inversa a inceput vineri la ora 23.00, ora Romaniei, iar NASA nu dispune decat de trei zile pentru a lansa naveta, orice lansare fiind imposibila in perioada 13-22 mai, din cauza calendarului aviatiei.
Inainte de lansare, NASA a explicat ca misiunea catre Hubble este mai riscanta decat un zbor spre Statia Spatiala Internationala (ISS), din cauza pericolului pe care il prezinta impactul cu un micrometeorit sau un deseu orbital. ISS se afla pe o orbita joasa, la 350 de kilometri altitudine, in timp ce Hubble este la o inaltime de aproape doua ori mai mare (563 km).
Daca reuseste, NASA si-ar putea spala toate pacatele din ultimii ani, cand, printre scandalurile care au tinut prima pagina a ziarelor americane, a avut parte si de numeroase amanari si probleme tehnice legate de misiunile sale.
2007, an plin de ghinioane
La inceputul lunii februarie, o fosta astronauta a navetei Discovery a parcurs 1.500 de kilometri cu masina, pentru a o ataca pe Colleen Shipman, ofiter al armatei americane a aerului, pe care o banuia ca are o aventura cu iubitul sau, si el astronaut. Patania a facut deliciul ziarelor de scandal, care s-au intrebat, la vremea respectiva, daca testele psihologice la care sunt supusi angajatii agentiei sunt relevante.
In luna aprilie, un consultant NASA a ucis un angajat al agentiei inainte de a se sinucide, la centul spatial din Houston.
In iulie, un raport intern NASA, a dezvaluit ca astronauti americani au primit autorizatia de a efectua misiuni spatiale chiar daca erau in stare de ebrietate. Tot in iulie, NASA a anunt